Asigurare RCA fără valoare

Şoferii implicaţi în accidente în urma cărora se întocmesc dosare penale nu îşi pot repara maşinile în baza RCA-ului celor vinovaţi până când instanţa nu dă o sentinţă definitivă.

Asigurarea obligatorie RCA, pe care fiecare proprietar de autoturism e obligat să o încheie, se dovedeşte deseori inutilă întrucât firmele de asigurări refuză să acorde despăgubirile. Un exemplu în acest sens este cel al şoferilor implicaţi în accidente de circulaţie, în urma cărora se întocmesc dosare penale.

În acest caz, dacă şoferul nevinovat n-are poliţă CASCO, e obligat fie să-şi repare maşina pe banii lui, fie să aştepte finalizarea procesului pentru a beneficia de reparaţiile oferite de poliţa RCA a şoferului vinovat. Asemenea cazuri sunt înregistrate cu sutele, an de an, iar firmele de asigurări se apără cu legea de partea lor.      

Dosar de daune respins pentru că vinovatul era beat

Un clujean care s-a confruntat cu o astfel de situaţie, V.S., spune că reprezentanţii firmei de asigurări Allianz Ţiriac au refuzat să acorde despăgubirea, motivând inexistenţa unei vinovăţii.

„Maşina mea era parcată şi alte două maşini care s-au ciocnit au intrat direct în ea. Şoferul vinovat a intrat pe roşu şi s-a tamponat cu un alt autoturism care circula pe culoarea verde. Şoferul vinovat era băut şi avea permisul suspendat, drept care i s-a întocmit dosar penal. Când am fost la Allianz Ţiriac pentru a deschide dosarul de reparaţie de pe poliţa RCA a şoferului vinovat, mi s-a spus să revin peste doi ani când există o sentinţă definitivă. Până la urmă, după refuzul nejustificat al celor de la Alianz Ţiriac, am reparat maşina pe CASCO şi am lăsat ca totul se rezolve între societăţile de asigurare”, spune clujeanul.

Fără sentinţă judecătorească nu există vinovăţie

Oficialii Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor susţin că legea le permite firmelor să refuze temporar efectuarea plăţilor pentru autoturismele implicate în accidente în urma cărora s-au întocmit dosare penale.

Raluca Stoicescu, consilier juridic în cadrul CSA, spune că Ordinul 21/2009, care completează Legea asigurărilor 136/1995, prevede că aceste despăgubiri nu sunt acordate decât dacă s-a emis un rechizitoriu de trimitere în judecată: „În cazul în care accidentul face obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi stabilite pe cale amiabilă dacă s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată sau dacă, din actele autorităţilor publice, rezultă vinovăţia civilă şi penală a şoferului care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor sau dacă persoana prejudiciată îşi ia un angajament scris prin care se obligă să restituire deîndată, parţial sau total, despăgubirea primită, în funcţie de hotărârea instanţei de judecată”.

Comisarul Florin Goia, şeful Biroului Poliţiei Rutiere Cluj-Napoca, susţine că poliţia nu poate stabili vinovăţia unei persoane, pe numele căruia s-a întocmit un dosar penal. „Noi, ca poliţişti, nu putem să spunem că o persoană anume se face vinovată de un accident chiar dacă, să zicem, conducea cu o alcoolemie de doi la mie”, spune comisarul. 

"Când am fost pentru a deschide dosarul de reparaţie, mi s-a spus să revin peste doi ani”. V.S., şofer păgubit         COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR

Reclamaţii cu nemiluita La filiala clujeană a CSA sunt înregistrate anual sute de reclamaţii privind abuzurile firmelor de asigurări. „Avem reclamaţii şi pe aspectul invocat şi anume că sunt oameni care nu sunt vinovaţi de producerea accidentelor şi nu pot să-şi repare maşinile pe poliţa RCA a şoferului presupus vinovat”, spune Doina Condor, director CSA Cluj.

Directorul Allianz Ţiriac CLuj, Petru Cozma, a declarat că a încercat să-l ajute pe clujeanul V.S., dar că legislaţia nu permite să plătească despăgubirile prevăzute de poliţa RCA în cazurile unde se întocmesc dosare penale. Un alt tip de reclamaţii este al celor care în urma unor accidente primesc despăgubiri mai mici decât valoarea de reparaţie, deoarece legea prevede că valoarea reparaţiilor nu poate depăşi valoarea de catalog.

Spre exemplu, Petru Niculici, pensionar, spune că maşina lui are valoarea de catalog de 1.300 de euro şi că valoarea reparaţiilor a fost 2.800 de euro, însă nu a primit decât 1.300 de euro.