La nici zece ani de la revoluție, acum 20 de ani, România a fost în pragul unui război civil. Minerii, conduși de Miron Cozma care vroia să-și salveze pielea de pușcărie, au vrut să cucerească Bucureștiul. Au fost opriți cu greu de autorități

În ianuarie 1991, România traversa o criză profundă. Mai ales cei ce lucrau în sectorul bugetar erau profund afectați de măsurile dure, dar necesare, luate de guvernul Convenției Democrate din Romînia, Executiv în care vioara întâi erau țărăniștii, asistați de liberali și de alte partide mai mici din arcul guvernamental. Minerii din Valea Jiului erau în pragul revoltei. Negocierile pentru mărirea salariilor purtate încă din vara lui 1998 eșuaseră și, colac peste pupăză, Radu Berceanu, ministrul Industriilor, în 16 decembrie ’98, anunțase la televizor că două mine importante, Dâlja și Bărbăteni, vor fi închise, ca urmare a programului de restructurare a mineritului care devenise de multă vreme falimentar.

Două zile mai târziu, Miron Cozma, liderul sindical al minerilor, anunță declanșarea grevei generale și-i cheamă la Petroșani, pentru negocieri pe Berceanu și pe premierul Radu Vasile. Refuzul acestora de a cădea la pace cu mineri stârnește furie în Valea Jiului. Furie alimentată de Miron Cozma care, condamnat la zece ani de pușcărie pentru altă mineriadă, de la începutul anilor ’90, fusese eliberat pe o chichiță legislativă, dar care se vedea amenințat cu reîncarcerarea.

La Bumbești ca la Posada

Pe 4 ianuarie, 15.000 de mineri de la Compania Națională a Huilei protestează, fără efect, la Petroșani și amenință că vor pleca spre București. În timpul acesta, la București Corneliu Vadim Tudor, liderul Partidului România Mare, agita spiritele și îi îndemna pe mineri la nesupunere civică și îi chema în Capitală să răstoarne Guvernul. După mai multe runde de negocieri eșuate, pe 14 ianuarie „Armada” lui Miron Cozma pleacă pe jos spre Capitală.

Traian Băsescu, ministrul Transporturilor pe atunci, refuzase categoric să le pună la dispoziție garniturile de tren cerute. Jandarmii înalță baricade pe Defileul Jiului, inclusiv detonând stânci care au blocat drumul. Minerii i-au bătut la Bumbești, ca la Posada, cu pietre, și și-au continuat drumul către Târgu Jiu. A doua zi, Gavril Dejeu, ministrul de Interne, este forțat de președintele Emil Constantinescu să demisioneze.

Bătălia de la Costești și „Pacea de la Cozia”

Pe 21 ianuarie, mineri au ajuns la Costești unde autoritățile blocaseră drumul. Minerii îi încercuiesc și, dintre ce 2000 de jandarmi și luptători DIAS, 1500 sunt luați prizonieri printre ei fiind și prefectul de Vâlcea. Apoi își continuă marșul triumfal către Râmnicu Vâlcea. Președintele Constantinescu instituie „Starea de Urgență” pe tot teritoriul țării.

Forțat de împrejurări premierul Radu Vasile cedează și se întâlnește cu Miron Cozma și alți lideri sindicali și cade la învoială cu minerii, garantându-i lui Cozma imunitatea penală în ceea ce istoria denumește „Pacea de la Cozia”. Nu trebuie uitat că la negocierea de la Mănăstirea Cozia, unde au avut loc negocierile, Radu Vasile a intrat în sala de tratative pe fereastră. Ce-a de-a cincea mineriadă tocmai se încheiase.

Stoenești, ultima înfruntare și arestarea lui Cozma

Minerii se retrag în Valea Jiului numai că, doar câteva săptămâni mai târziu, Cozma primește o nouă condamnare, de 18 ani, pentru minerida din septembrie 1991. La nici o lună de la evenimentele dramatice desfăşurate în Defileul Jiului şi Costeşti - Vâlcea, în Valea Jiului s-a sunat din nou mobilizarea. De data asta, protestul nu mai cuprinde revendicări economice, ci se constituie într-un sprijin faţă de Miron Cozma.

„Luceafărul Huilei” își strânge „oastea” de ortaci și pleacă iar spre București. De data astaca să-și apere pielea. La Stoeneşti de Olt îi aşteaptă însă jandarmii, tancurile şi trupele speciale ale SRI. Balanţa a înclinat, de data asta, spre forțele de ordine, care s-au reabilitat spectaculos după înfrângerile de la Bumbeşti şi Costeşti, reuşind să pună punct celei de-a şasea mineriade. Un miner moare în timpul confruntărilor şi zeci de persoane sunt rănite. Miron Cozma nu mai are scăpare. În dimineaţa zilei de 17 februarie e arestat.

Valeriu Stoica: „Cozma vroia să scape de pușcărie!”

Împreună cu avocatul Valeriu Stoica, ministrul Justiției în acel Guvern dinamitat de convulsii sociale, am tras cîteva concluzii la 20 de ani de la acle evenimente care au uluit întreaga lume. Erau revendicările minerilor justificate? Fostul ministru își alege cu grijă cuvintele: „Mineriada din ’99 a fost ultima încercare de folosire a unor trupe paramilitare pentru a împiedica cursul firesc al României. Indiferent de caracterul justificat al unor revendcări sociale era indamisibilă rezolvarea acestora cu violență”. Dar a fost multă determinare în acțiunea lor. Mai fuseseră de patru ori în București și aveau în palmares și căderea Guvernului Roman, în toamna  lui ’91.

Valeriu Stoica are o replică avocățească: „Nu trebuie uitat că Miron Cozma tocmai fusese eliberat din închisoare ca urmare a unei decizii discutabile a Justiției. Această eroare judiciară a fost cauza ultimei mineriade. Determinarea lui Cozma a fost izvorâtă și de încercarea lui de a evita continuarea executării pedepsei la care fusese condamnat. Este motivul pentru care a deturnat sensul social și economic al revendicărilor minerilor”. Și, care era atmosfera la Palatul Victoria? Fostul demnitar e relaxat: „Doamnele din aparatul guvernamentalerau ușor speriate. Își amintau de ceea ce s-a întâmplat în toamna lui ’91”.

La Stoenești minerii au fost opriți de blindate

Minerii i-au rupt cu bătaia pe jandarmi. Cum de a fost posibil? Valeriu Stoica explică starea de spirit din acea vreme: „Jandarmii au fost timorați. Era încă teama că o ntervenție hotărâtă ar putea genera o răspundere a acestor forțe de ordine. Este și motivul pentru care, la Costești, jandarmi s-au lăsat, pur și simplu, luați prizonieri”. Aici, fostul ministru nu-și amintește bine. Au fost nu mai puțin de 26 de asalturi ale minerilor. S-a luat în calcul intervenția Armatei? Asta ar fi însemnat, practic, război civil, e limpede.

Președintele Emil Constantinescu era depășit de situație și instituise starea de urgență. Dacă 15.000 de mineri, înarmați cu bâte și pietre au băgat groaza în autorități ce-ar fi însemnat un eventual atac armat din partea unui inamic extern? Valeriu Stoica îi ia apărarea fostului președinte și spune că el a găsit soluția: „Faptul că și-a păstrat calmul i-a permis să rezolve criza. L-a demis pe ministrul de Interne Dejeu care nu coordonase eficient resursele MAI. Ca urmare, minerii au fost opriți la Stoenești și restabilită ordinea”. Corect, dar la Stoenești au fost desfășurate tancuri și alte blindate.

 De fapt, minerii au fost folosiți pentru șantajul lui Cozma

 A urmat rușinoasa „Pace de la Cozia”. Valeriu Stoica categorisește sintagma drept o metaforă: „A fost o încercare nereușită a lui Radu Vasile de a negocia cu Cozma și a dezamorsa criza. Dar o negociere reală nu putea avea loc pentru că obiectivul lui Cozma era să scape de executarea restului de pedeapsă. A fost o slăbiciune gravă a statului să accepte un asemenea șantaj. Spre cinstea lui, Emil Constantinescu a fost foarte ferm. Exista riscul disoluției autorităților statului dacă se accepta șantajul lui Cozma!”.

Păi, Radu Vasile a cedat. Guvernul n-a închis minele care ar fi lăsat șomeri mii de mineri și a spus că nu se va începe urmărirea penală împotriva lui Cozma. Păi, ce s-a întâmplat cu „garanția guvernamentală”?. Valeriu Stoica vorbește ca din carte: „A fost o eroare a lui Radu Vasile. Nu putea să promită imunitatea. N-avea această atribuție legală. Amnistia și grațierea nu se fac ca urmare a unui șantaj, ci potrivit legii”.

Dacă ajungeau minerii în Capitală cădea sau nu Guvernul? Ce zice fostul ministru al Justiției? Dă din umeri: „Exista această posibilitate, ceea ce ar fi creeat pagube incalculabile”.