Parlamentarii au menținut pamfletul în categoria speciilor care nu aduc atingere vieții private a persoanelor, după ce, inițial, Ministerul Justiției îl omisese.
În urma protestelor mai multor organizații din societatea civilă, deputații și senatorii au decis că nu este considerată atingere adusă vieții private utilizarea publică, în mod intenționat, a numelui, a imaginii sau a vocii unei persoane, dacă acest lucru este „rezultatul unui act de creație a unei opere de ficțiune, este o satiră sau un pamflet”. Cât privește dreptul la replică, acesta trebuie publicat sau difuzat integral, dar „să nu depășească nejustificat dimensiunile informației care a produs lezarea”.
Publicația nu poate prezenta în paralel cu dreptul la replică decât o „declarație prin care indică dacă își menține prezentarea faptelor ori anunță sursele care au stat la baza întocmirii sau difuzării acesteia”. Termenul în care poate fi solicitat un drept la replică este de 20 de zile de la data publicării materialului în cauză și nu poate fi cerut în cazul „opiniilor și judecăților de valoare” sau a situației în care au fost prezentate ambele puncte de vedere.