Evenimentul Zilei > Social > Artist român, la cel mai mare festival în spaţii deschise
Artist român, la cel mai mare festival în spaţii deschise

Artist român, la cel mai mare festival în spaţii deschise

Artistul plastic arădean Florian Liber expune la cel mai mare vernisaj sub cerul liber, care va începe joi, la Montreal.

Un juriu internaţional a selecţionat 8 lucrări ale artistului plastic Florian Liber să participe la festival. Artistul este singurul expozant de origine română.

Florian Liber spune că „va avea un spaţiu rezervat între străzile Panet şi Plessis, locaţia 87 şi va participa cu pictură abstractă, inspirată din protoistorie, în special cultura Cucuteni, neoliticul românesc“.

Cel mai important festival de arte plastice în spaţii deschise din Canada, are loc la Montréal începe joi şi ţine până duminică. Cu acest prilej, unul dintre cele mai populare bulevarde din metropola canadiană, Sainte-Catherine, care va găzdui ediţia a 9–a a Festivalului Internaţional Montreal în Arte, F.I.M.A.,  va fi închis circulaţiei vehiculelor.

Artist plastic, fotograf, regizor de teatru şi de film, Florian Liber s-a născut la Arad şi a urmat în Timişoara cursurile Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Politehnicii  şi ale Facultăţii de Arte Plastice. În 2004, a emigrat în Canada şi, în acelaşi an, şi-a expus picturile într-o galerie de acolo, alături de lucrări ale lui Pablo Picasso. În iunie 2006, artistul câştigat un concurs şi a realizat o frescă de mari dimensiuni în centrul Montrealului, care înfăţişează femeia urbană contemporană, nici prostituată, nici zeiţă, un motiv extrem de exploatat în lucrările sale.

(17:16)

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: