Doi bătrâni din Craiova au murit intoxicați, după ce au dat cu spray de țânțari în dormitor

Doi bătrâni din Craiova au murit intoxicați, după ce au dat cu spray de țânțari în dormitor Ce doi soți au murit după ce au pulverizat în camerp spray împotriva insectelor. Sursa foto: Dreamstime

Doi localnici ai unei comune din județul Dolj, soț și soție, au murit intoxicați cu spray destinat exterminării insectelor. Cei doi s-au intoxicat după ce au dormit într-o cameră în care au fost pulverizate substanțele toxice, Transportați de urgență la spital, după ce li s-a făcut rău, peste noapte, nu au mai putut fi salvați. Poliţiștii au întocmit un dosar penal și fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Două persoane, soţ şi soţie, din comuna doljeană Sopot, au ajuns la spital, în Craiova, după ce s-au intoxicat cu o substanță toxică. Aceștia au adormit într-o cameră în care, anterior, au pulverizat un spray pentru combaterea insectelor. Pe timpul nopții, celor doi, un bărbat de 63 de ani și o femeie de 57 de ani, s-au simțit rău, iar spre dimineață starea lor s-a agravat. Observând ce se întâmplă, fiica celor doi soți a solicitat intervenția unei ambulanțe care să le acorde primul ajutor și să-i transporte la spital, pentru îngrijiti.

„La data de 25 iulie, ora 16.40, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Craiova au fost sesizaţi, de către o unitate medicală, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, la unitatea de primiri urgenţe au fost transportate două persoane. Era vorba despre un bărbat, de 63 de ani şi soţia acestuia, de 57 de ani. Ambii erau comuna Sopot şi au primit diagnosticul de intoxicaţie”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Dolj.

Potrivit sursei citate, în ciuda îngrijirilor primite la spitalul din Craiova, cele două persoane vârstnice nu au supraviețuit intoxicației și au murit în seara zilei de 25 iulie.

Ne puteți urmări și pe Google News

„S-a stabilit faptul că, în seara de 24 iulie, cei doi ar fi pulverizat în camera de dormit un spray împotriva insectelor. Cei doi s-au simţit rău peste noapte. Apoi starea lor s-a agravat. În dimineaţa de 25 iulie, fiica lor a solicitat sprijinul ambulanţei, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ulterior, în seara de 25 iulie, din nefericire, cei doi au decedat“, au transmis poliţiştii doljeni.

Polițiștii au întocmit dosar penal

În acest caz, după dublul deces, polițiștii craioveni au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Ei vor face cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a petreacut acest incident care s-a soldat cu moartea a două persoane.

„Poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au mai transmis reprezentanții Poliției din Dolj.