Arta iubirii în cuplul simbol al literaturii române. Ileana Vulpescu și uimitoarea poveste a vieții ei alături de scriitorul Romulus Vulpescu

Arta iubirii în cuplul simbol al literaturii române. Ileana Vulpescu și uimitoarea poveste a vieții ei alături de scriitorul Romulus Vulpescu

La aproape nouă ani de la trecerea în neființă a scriitorului Romulus Vulpescu, partenera de viață, colega și cea mai bună prietenă a sa, Ileana Vulpescu, scriitoare și ea, l-a urmat ieri discret. Așa cum au trăit. Iertând, răbdând, citind, scriind. Iubind.

Scriitoarea Ileana Vulpescu s-a stins ieri. Ar fi împlinit la sfârșitul acestei luni, pe 21 mai, 89 de ani. În afară de romanul care a consacrat-o, ”Arta conversației”, publicat în 1980, de ”Rămas bun casei părintești” – roman tradus și în maghiară, de ”Sărută pamânul acesta”, roman care a primit premul Flacăra, de povestiri și piese de teatru și mai multe traduceri și dicționare, Ileana Vulpescu lasă posterității și amintirea unei extraordinare povești de dragoste: 60 de ani alături de scriitorul Romulus Vulpescu.

Puși unul după altul, ca foile dintr-o carte

Au fost numiți ”cuplul simbol al literaturii române”. Au fost meniţi unul altuia prin felul în care s-au raportat la literatură şi la semeni, din fineţea şi lipsa de stridenţă a felului în care au ştiut să ierte şi să rabde. ”Cum sunt puşi unul după altul, pentru că aşa e făcută o carte, din pagini succesive, ei arată fix ca doi îndrăgostiţi care şi-au văzut toată viaţa de relaţia cu literatura.” avea să-i descrie Ion Jianu, în cartea „Arta conversaţiei cu Ileana & Romulus Vulpescu. Dialoguri peste timp”, publicată la Editura Vremea în 2016.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cartea lui Jianu este, de fapt, un roman de dragoste scris sub forma unor interviuri. E legătura extraordinară dintre doi oameni care au fost mereu alături, care s-au ajutat reciproc în proiectele lor literare și au împărtășit pasinea pentru carte.

Testul cărților citite și o ramură de piersic înflorit pe post de buchet de mireasă

”Ceea ce contează mai mult într-o relație între oameni sunt cuvintele. Cuvintele sunt mai mult decât senzațiile, mai mult decât primele impresii. Dintr-o relație rămân cuvintele” mărturisea Ileana Vulpescu într-un interviu acordat revistei Tango după moartea soțului ei.

Scriitoarea a povestit atunci, cu emoție, dar și cu umor, cum a decurs prima întâlnire cu Romulus Vulpescu și cum au decis, într-o zi, să se căsătorească. Fără să se gândească prea mult, fără să-și proiecteze un viitor ”pe viață”.

În 1953, venind de la Craiova, pe atunci Ileana Nicolaescu venea în București. Devenise student la Facultatea de Lingvistică. Prima întîlnire și prima conversație cu Romulus Vulpescu a avut loc pe holul facultații și a fost legată de cărți. ”M-a întrebat dacă am citit Arghezi şi Barbu. Pentru el, erau două repere. Voia să vadă cu cine are de-a face: dacă e una care-a citit ceva sau dacă e o prostovană care habar n-are. Am corespuns exigenţelor şi aşa s-a legat relaţia noastră” povestea scriitoarea.

Și așa de bine și frumos s-a legat, că a venit ”ziua cea mare”. N-a fost ceremonioasă, n-a fost cu bomboane și flori. ”Mi-a zis: …Dragă, noi când ne însurăm? Hai să hotărâm o dată. Ne-am decis la 9 aprilie 1958 – căsătoria civilă. La biserică, în Duminica Tomii, prima duminică de după Paşti.” și-a amintit amuzată Ileana Vulpescu într-un interviu acordat ziarului Adevărul, amuzând-se de un amănunt. ”Întâmplarea face că bărbatu-meu mi-a uitat buchetul acasă. Până să se ducă socrul meu să-l aducă, a văzut că erau pomii înfloriţi şi a rupt o ramură. Cred că de piersic. Era ceva rozaliu, foarte frumos, cum sunt ramurile de pom roditor.”

Repartizați în ”blocul scriitorilor”

10 ani au locuit, ca mulți dintre tinerii căsătoriți ai acelei perioade, în casa părinților lui Romulus Vulpescu ”Era un apartament cu două camere în care, dacă te duceai la bucătărie, treceai prin camera lor, iar dacă te duceai la baie, treceai prin camera noastră.” își amintea scriitoarea. ”Apoi, în ’68, în contextul mişcărilor din Cehoslovacia, au hotărât să dea case tuturor scriitorilor care făcuseră cereri, dar n-aveau casă. Am primit pe Strada Liviu Rebreanu, la numărul 6. În faţa lacului. Noi stăteam la etajul 3, iar pe aceeaşi scară cu noi, la etajul 2, era Eugen Simion. Mai erau Grigore Hagiu, Constantin Ţoiu, Iulian Neacşu, Ioaniche Olteanu. Eram toţi în acelaşi bloc.” a mai povestit Ileana Vulpescu.

Dragostea le-a fost încununată de un copil, o fată. Au numit-o Ioana. Au fost o familie liniștită. Fericită. S-au înțeles și s-au completat. Au trecut împreună prin bune și rele. Iar după anii 2000 le-a mers rău. Cu două pensii mici, destul de izolați și destul de uitați de lume, soții Vulpescu au trait modest, dar nu s-au plâns niciodată. Apoi, la finalul verii lui 2012, a venit lovitura, ca un trasnet.

Și-a pierdut fiica și soțul într-o lună

În vârstă de 41 de ani, fiica Ilenei și a lui Romulus Vulpescu s-a stins din viață subit din cauza septicemiei. O lună mai târziu, grav bolnav și îngrozitor de trist, a încetat din viață Romulus Vulpescu. Lovitura a fost devastatoare.

"A fost o imensă durere să moară fată noastră, înaintea noastră. Pentru că, dacă într-un cuplu, e firesc că unul să plece înaintea celuilalt, că n-am venit odată pe lume și nici nu plecăm odată. Dar nu este firesc să-ți îngropi copiii. Asta desigur că a fost o mare durere, deși el o suporta cu multă discreție. Și a regretat că mă lasă pe mine singură.” avea să spună Ileana Vulpescu la un an după moartea soțului, într-un interviu la Antena 3.

Ultimii ani au fost ani de singurătate pentru Ileana Vulpescu. Vizitată când și când de vechi prietene, închisă în casă, a încercat să lucreze. Să termine o traducere a soțului, să traducă ea însăși, să scrie.

Iar când a venit primavara și piersicii au înflorit, și-a urmat soțul și fiica.

Ultima dorință

”Cred că nimănui nu i se poate refuza dreptul de a face ce vrea cu corpul său şi după moarte. Cenuşa vreau să-mi fie aruncată în mare, de la Neptun, pentru că e o localitate care mi-a fost mie dragă. E atât de simplu.” a spus de mai multe ori Ileana Vulpescu