Arta îmbătrânirii, dezbătută de teatrele Europei și specialiști internaționali, la Timișoara

Arta îmbătrânirii, dezbătută de teatrele Europei și specialiști internaționali, la Timișoara

Teatrul Național din Timișoara se plasează – și plasează, totodată, Timișoara - în centrul unui proces de mare vizibilitate europeană, fiind organizatorul unui eveniment internațional de maximă anvergură, aflat în punctul de intersecție dintre artă și societate. În aprilie are loc etapa finală a proiectului The Art of Ageing, un proiect masiv al European Theatre Convention (ETC), susținut de Comisia Europeană prin programul Cultura.

Astfel, în cadrul Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești, ajuns la cea de-a XX-a ediție, la mijlocul lunii aprilie, la Teatrul Național din Timișoara va avea loc primul festival al European Theatre Convention, precum și Adunarea Generală a acestei rețele ce reunește peste 40 de teatre din 25 de țări europene. 

Art of Ageing – 1st Theatre & Science Festival reunește cinci coproducții europene. „Publicul va avea ocazia unică de a urmări un concept unitar, de interes social, în marea diversitate și bogăție de idei pe care o presupune spectacolul de teatru și în maxima concentrare artistică și tematică creată de festival”, arată organizatorii. Este vorba de spectacolele „Pe ceas. Cu 60 d eminute mai bătrân" de Peca Ștefan / Teatrul Național din Timișoara – Badisches Staatstheater Karlsruhe (joi, 16 aprilie, ora 18.00, Sala 2, spectacol în română și germană, cu supratitrare în engleză), „Căpșunile și orfanii", un concept al Werkgruppe2 / Teatrul Național Craiova - Staatstheater Braunschweig (joi, 16 aprilie, ora 21.00, Sala Mare, spectacol în română și germană, cu supratitrare în engleză), „Fen Fires" de Nino Haratischwili / Deutsches Theater din Berlin și Teatrul Național Slovac din Bratislava (vineri, 17aprilie, ora 18.00, Sala 2, spectacol în germană și slovacă, cu supratitrare în engleză), „I’m afraid we know each other now" de Ivor Martinić / Gavella Theatre, Zagreb (vineri, 17 aprilie, ora 21.00, Sala Mare, spectacol în croată, cu supratitrare în engleză), același text fiind subiectul unui spectacol complet diferit, prezentat de Theater und Orchestra Heidelberg (sâmbătă, 18 aprilie, ora 18.00, spectacol în germană, cu supratitrare în engleză).

„The Art of Ageing (Arta de a îmbătrâni) este un proiect artistic european care are ca scop cercetarea unui punct fierbinte al prezentului – îmbătrânirea societăților, și a efectelor pe termen lung, respectiv a provocărilor demografice, politice, sociale, biologice și economice pe care le ridică. The Art of Ageing răspunde acestei teme printr-o serie de coproducții teatrale cu audiență internațională, dezvoltând noi perspective și abordări ale cercetării artistice în context european multidisciplinar (științific, socio-politic)”, explică Codruța Popov, sectretarul literar al Naționalului timișorean.

Ne puteți urmări și pe Google News

În paralel, lucrările ETC, care vor dezbate arta îmbătrânirii, aduc la Timișora specialiști cu reputație internațională: Dr. George Leeson (Oxford Institute on Population Ageing), prof. dr. Birgit Dahlke (Institutul pentru Literatură, Humboldt-Universität Berlin), dr. Valer Donca (Societatea Română de Gerontologie și Geriatrie) și, nu în ultimul rând, sociologul Alin Gavreliuc (Universitatea de Vest Timișoara).

În închiderea Art of Ageing – 1st European Theatre and Science Festival, Teatrul Național oferă publicului și participanților unul dintre cele mai iubite spectacole ale stagiunii: Maria de Buenos Aires, pe muzica lui Astor Piazzolla și versurile lui Horacio Ferrer, spectacol semnat de regizoarea Ada Lupu.