Arta coboară în Piaţa Unirii

Până în luna septembrie, timişorenii vor putea participa, în fiecare weekend, la o serie de evenimente artistice în aer liber, organizate în cadrul proiectului „Timişoara, Mica Vienă”.

Piaţa Unirii din Timişoara va găzdui, până în luna septembrie, zeci de concerte, evenimente culturale, piese de teatru sau ateliere de artă, reunite sub genericul „Ti mişoara, Mica Vienă”.

Startul celei mai ample manifestări culturale din vestul ţării a fost dat duminica trecută, de Ziua Europei, iar în fiecare weekend de acum încolo timişorenii sunt invitaţi să participe la diverse evenimente artistice.

Weekend dedicat muzicii clasice

Sâmbătă, de la ora 20.30, pe scena amenajată în apropierea Domului Catolic va urca Ansamblul de alămuri Romanian Brass Society. Ansamblul cuprinde instrumentişti profesionişti, anga jaţi ai instituţiilor de artă din oraş, şi studenţi la Facultatea de Muzică. Iar de la ora 21.30, va avea loc un concert al Incanto Quartetto, care a luat fiinţă în 1996, în cadrul Operei Naţionale Române Timişoara, în colaborare cu baritonul Dan Patacă.

„Proiectul are mai multe ţinte. Să ofere publicului pe perioada verii, când instituţiile culturale sunt în vacanţă, manifestări culturale, să transforme spaţiul baroc al Pieţei Unirii într-un pol de atracţie pentru timişoreni, dar şi pentru turişti, şi să promoveze, alături de artişti consacraţi, tineri artişti ai oraşului”, afirmă Flavius Boncea, purtător de cuvânt al primăriei.

Concurs pentru tinerii artişti Ediţia din acest an a proiectului cultural „Timişoara, Mica Vienă” stă însă sub semnul încurajării artelor plastice şi a tinerilor muzicieni.

„Lansăm o provocare elevilor de la Colegiul Naţional «Ion Vidu», de la Liceul de Arte Plastice şi studenţilor de la Facultatea de Arte Plastice de a participa la un concurs al tinerelor talente. Aşteptăm proiecte ce se pot desfăşura în aer liber, în Piaţa Unirii, din domeniile: pictură, grafică, caricatură, sculptură, hap peninguri, concerte de muzică clasică, jazz, blues. Cele mai bune lucrări realizate pe perioada verii în Piaţa Unirii vor face tema unei expoziţii colective, iar cele mai bune lucrări - stabilite de un juriu de specialişti - vor fi premiate în bani la sfârşitul proiectului cultural”, afirmă viceprimarul Timişoarei, Adrian Orza.