„Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când își urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când și-l trădează, să se gătească de pedeapsă. Dumnezeu nu cade! Noi cădem, nu Iisus! Dar căzand noi din creștinism, ni se pare că a căzut creștinismul. Ni se pare că a căzut altcineva, nu noi!”

F ebruarie 1985, Gara Sinaia. Un bătrân înalt, cu ochelari în lentile fumurii și barba albă, ușor adus de spate, părând a aștepta pe cineva. În juru-i, câteva măicuțe. Peron, g ară mică, cu suflu de munte, voce de stâncă - gr ai de sirenă a trenurilor care vin și care pleacă. Trenuri ale gării. Și T renuri ale V ieții. Lângă ei, o tânără f amilie căr eia nici prin gând nu îi tr ecea pe cine a vea alături. Fruntea bătrânului Monah se ridică, cerând mânuța care prinde a se întinde timid, mână de copil de 3 ani ce se uita uimit la ramele ochelarilor ce tăinuiau ochii bătrânului, până când acesta își lăsă ochelarii în jos. Acea clipă irepetabilă pe scara vieții s-a împlinit atunci. O maică le șoptește tinerilor părinți, luându-i deoparte, numele Părintelui călugăr, „să rețină ei pentru mai târziu, să spună fetiței când va crește”. Copilul, însă, a rămas cu pri virea Părintelui încrustată acolo unde nici mirarea, nici T impul însuși nu își cere jertfă de uitare- în inimă .

A f ost într ebată des eori: „ Ce culoare aveau ochii Părintelui?” Dar copilul nu a reținut Culoare, ci Lumină; trăir ea c opilului de atunci, tr adusă prin înțeleg erea adultului de pest e ani. A vea să afle mai târ ziu, când pășis e în adolescență, că ac olo, în g ara mică dar mustind de istorie a Sinaiei, îl întâlnise pe Părintele Arsenie Boca.

 

„Dumnezeu nu poate fi dovedit cu mintea nici că există , nici că nu există”

Să s crii despr e Părint ele Ar - senie B oca, e c a și cum ai trudi să cunoști mie zul inimii unui Munte, doar urcându-l. Nu e de ajuns doar să urci Muntele. Trebuie să-l simti, abia mai apoi începe înțelegerea. Dacă privim viața Părintelui limitându-ne la balanța analitică a minții, cu inima adumbrită la buzunarul cugetului, ne vom „îmbogăți” cunoștințele doar cu o nouă epistolă despre un Părinte monah oarecare, călător în secolul ce tocmai a trecut.

Dar dacă lăsăm inima să simtă și să înțele agă taina lucrării Părintelui, lucrare cu unică Rădăcină de cr edință ortodoxă străbună, vom pătrunde c ele de nepătruns doar cu r ațiunea: muntele Cărării Împărăției pe care Părintele Arsenie Boca a lăsat-o testament timpului ar e inima de izvor. Izvor de munte rece și grăitor a Trezire.

Spunea curat Părintele Arsenie: „Dumnezeu nu poate fi dovedit cu mintea nici că există , nici că nu există. O bucată de fier rece, bună și ea la ceva nu-ți poate dovedi existența focului, până ce ea însăși nu e roșie ca focul. Cam așa e și cu mintea omului, cât privește puterea, dar și neputința ei. Când făptura omului va fi străbătută de credința în Dumnezeu, adică de o siguranță interioară mai puternică decât valoarea mărturiilor sau tăgăduirilor rațiunii, făptura sa va fi lumină și minune între oameni.”

 

Gorunul lui Zian

Născut pe 29 septembrie 1910, la Vața de Sus, județul Hunedoara, Părintele a urmat Liceul Avram Iancu din Brad, fiind șeful de promoție al generației sale. Un ceas purtător de adânc simbolism, atât în plan spiritual, cât și istoric, va fi cel de la finalul celor 4 ani de liceu când, în urma ceremoniei, alături de pr ofesori și elevi, Z ian Boca planta Gorunul lui Z ian, unit în legământ de credință și muc enicie cu Gorunul lui H orea, și el în apr opierea Țebei.

În 1 933, tânărul Z ian ab solvea Institutul T eologic din Sibiu, dar aplec area sa spre pictură și des en îl det ermină pe M itropolitul Nicolae Bălan să îl îndrume spre urmarea cursurilor la Academia de Art e Frumoase, în București. „Desenând și pictând, mi s-a descoperit că omul nu e doar carne, sânge , oase, ci există și Altceva. Inspirația nu ține de materie, de rațiune”, avea să povestească mai târ ziu. Iar harismele s ale în pictură, mistică și trăirea simbolurilor hristice au rămas ampr entate în ic oanele realizate și mai ales în pictura Bisericii Sfântul Nicolae, de la Drăgănescu. La București a participat și la cur surile de M istică creștină, ale Profesorului Nichifor Crainic.

 

„M-am înhămat la carul unui ideal greu: transformarea omului în Om”

A urmat o perioadă de trei luni în care Părintele Arsenie se retrage în Athos, spre aprofundarea vieții monahale, De la Muntele Athos, Părintele Arsenie și Părintele Serafim Popescu au adus manuscrise ale Filocaliei pe care Părintele Dumitru Stăniloae le-a tradus și publicat, ajutat de Părintele Arsenie Boca, pe care l-a numit ctitor al Filocaliei românești. Primele 4 v olume ale F ilocaliei poartă macheta c operților realizată de Părinte. La Mănăstir ea Brânc oveanu a creat o puternică mișcare filocalică împr eună cu cr edincioșii din ținuturile făgărățene, c are s-a extins apoi în toată țara, cum observa Nichifor Crainic, martir, mărturisitor și mar e om de cultură pentru care Părintele a avut mereu o admirație deosebită.

La ac eastă mișc are p articipa inclusiv studențime a uni versitară. Părintele a r eușit să atr agă și sprijinul tărănimii r omânești, care, deși tr ecea prin mar ea criză a anilor ‘46, de sărăcie si tulburare s ocial-politică, în urma valorificării c erealelor din pr opriile culturi, au adunat un număr necesar de abonamente astfel încât primele v olume din F ilocalie să poată fi tipărite cu ajutorul oamenilor simpli, români ai Satului.

Acesta est e un moment istoric pentru cultur a r omânească, când o ameni din popor, alături de studenți au făcut c auză comună cu nume mari ale culturii, pentru promovarea valorilor de credință, de neam, pentru dăinuirea lor. Remarca Părintele Dumitru Stănilo ae: „Pr ogramul Părintelui Arsenie? Prin c eea c e a făcut din sine, Părintele este el însuși o vie restaurare a celui mai autentic duh orthodox.”

Pe 3 mai 1940, Părintele este tuns în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, fiind primul și singurul călugăr la Mănăstirea Brîncoveanu. „M-am înhămat la carul unui ideal cam greu: transformarea omului în Om, fiul mai mic al lui Dumne zeu și fr ate al Fiului Său mai mar e. Însă t oate ide alurile mari au în ele c eva paralizant: nu te lasă să t e preocupi de nimicurile ac estei vieți.” au rămas încrust ate în timp cuvintele Părintelui.

Spre deosebire de Om, Dumnezeu aude și glasul celui care tace

Numele călugăresc de Ar senie a f ost ales pentru s emnificația sa, model duhovnicesc fiind Avva Arsenie, c are urmas e taina tăc erii, spr e desăvârșir ea int erioară. Pentru scurte perioade, 1939- 1940, popo sește la Chișinău, unde deprinde t ehnica met aloplastiei în pictură. Iunie 1 940, perioada în c are România cedează Basarabia Uniunii Sovietice, îl găsește pe Părint e în Chișinau. A rămas de atunci o relatare cum că Părintele urmărea de pe peronul gării pe românii basarabeni care, mâhniți, încercau să ocupe ultimele locuri în trenuri. Povestea Părintele că deodată a apărut lângă el un băr bat c are purt a pe chip o adâncă suf erintă, pri vind la ac ei o ameni. Părintele a dorit să-și împartă păinea cu el, considerându-l unul dintre cei care urmau să urce în trenuri. Când s-a întors cu pâinea în mână, omul dispăruse. Părint ele a rămas cu adâncă mir are după ac eastă întâmplare și l-a numit pe acel bărbat apărut de nicăieri și dispărut nu s e știe unde „ Omul Dur erilor”, trimițând simbolic la Chipul lui I isus Hristos. Astf el, prin lucrarea de adâncime în faptă și rugăciune, părint ele Ar senie a r evelat lumii că, spr e deo sebire de Om, Dumnezeu aude și glasul celui care tace.

 

„Aveam 13 ani și m-am gândit să mă fac călugăr”

Anul 1942 este pecetluit de o întâlnire minunată între Părintele Arsenie Boca și viitorul Părinte al Bucuriei de la Mănăstirea Brâncoveanu, Arhimandritul Teofil Părăian, pe atunci tânărul Ioan, în vârsta de 13 ani. De la Părintele Teofil Părăian ne-a rămas o mărturisire completă despre personalitatea și harul Părintelui Arsenie Boca:

„Aveam 13 ani și m-am gândit să mă fac călugăr. Am auzit că la Sâmbăta era o mănăstire restaurată de Mitropolitul Nicolae Bălan, cu un Părinte de o viață deosebită, era vorba de Părintele Arsenie Boca. Nu am putut rămâne la Mănăstire atunci, nu aveam vârsta și nici pregătirea. Dar Părintele Arsenie a vorbit cu mine ca cu un om mare, m-a învățat Rugăciunea inimii, rugăciunea pe care a răspândit-o Sf.Grigorie de Palama, cea cu care se mântuiesc călugării. Și am plec at. Au tr ecut anii, cu Părint ele Arsenie nu m-am mai întâlnit timp de 23 de ani. În 1965 m-am reîntâlnit cu Părintele la București, lucra la Ateliere de pictură ale Patriarhiei. Și știti ce mi-a spus atunci? Că teologie nu fac numai credincioșii, ci și păgânii pot face teologie. Că sunt atâția care fac teologie și nu sunt teologi. Deci, cine este teolog? În Filocalie, teolog este cine se roagă. Părintele mi-a spus să caut, să am cunoștința pe care ți-o dă Dumnezeu, nu pe care o găsești tu, căutându-l pe Dumnezeu!

Părintele B oca a f ost un om excepțional, un dar de la Dumnezeu, cu o înzestrare nativă. A fost un om c are s-a r ealizat și printr - o largă cultură, adâncă, nu a avut numai cultură teologică, ci și una laică, a urmat cur suri de pictură și de medicină. A avut o perspectivă aparte.

 Cei c are nu au înz estrarea și cultura Părint elui Ar senie nu pot fi apr opiați de P arintele. El a avut un stil anume, al lui, de lucru, de gândir e și de îndrumar e pe c are nu l-au a vut c eilalți c are s-au format în șabloane. A fost de o altă structură, de altă agoniseală spirituală. Părintele a fost deosebit de toți ceilalți Părinți îndrumători de viață spirituală. Dar a fost îngrădit în posibilitatile lui de propovăduire. Nu i s-a mai permis să se manifeste în libertatea cu care, dacă s-ar fi manifestat, ar fi putut realiza mult mai mult”.

„Cea mai puternică personalitate bisericească”

Părintele Teofil nu l-a mai întâlnit pe Părint ele Ar senie de atunci, însă plec area în v eșnicie a Părintelui Arsenie în 1 989 a pecetluit în chip de neînțeles legătura de suflet dintr e cei doi Monahi. Părintele Arsenie nu a avut această libert ate a manif estării misionare, dar amplo area lucrării de propovăduire a Părint elui T eofil în t oată țar a, mai ales printr e tineri, a explodat frumos. Foc viu de trăire, după anii 1 990. Ca o pr edare de șt afetă s-a petr ecut totul. Pentru ca, mai apoi, Părintele Teofil Părăian să fie mie zul Bucuriei or ganizării mult or t abere pentru tineri, t abere cu t emă ist orico-culturală și r eligioasă, atât la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, cât și la Mănăstirea Oașa. Părintele Teofil era invitatul special al t aberelor de muncă și rugăciune or ganizate încă de când p arte din obștea Mănăstirii Oașa era la Mănăstir ea Poșaga. „Concluzionând, pot spune clar: Părintele Arsenie Boca e cea mai puternică personalitate bisericească pe care eu am cunoscut-o personal. Am cunoscut pe mulți, dar ca Părintele Arsenie, nu cunosc pe nimeni. Clar.” ( Părint e Teofil Prăian). În 2009 a vea să s e mute în veșnicie si Părintele Teofil, iar tradiția Lucrării duho vnicești, dar și de educ ație istorică, de artă și de cultură mer ge mai dep arte vie prin Obștea Mănăstirii Oașa și tinerii ei c are anual vin cu miile la Oașa și Găbud ( M etocul Mănăstirii Oașa), ducând mai dep arte amintirea, flacăra și în vățătura celor doi Monahi.

 

Întâlnirea cu Principesa Ileana

Memorabilă rămâne întâlnirea cu părintele Arsenie și pentru Principesa Ileana, mezina Reginei Maria și a Regelui Ferdinand, devenită calugăriță la rândul ei, în 1967 și punând în același an bazele unei mănăstiri ortodoxe în SUA, la Ellwood City, Pennsylvania. Aceasta a ajuns la Mănăstirea Sâmbăta în 1947 pentru a-l cunoaște și a-i asculta predicile. Cu acceptul Mitropolitului Bălan, Principesa îl invită pe Părinte la Castelul Bran unde va ține cuvântări pentru apropiații Familiei Regale și pentru personalul medical din Spitalul „Inima Reginei”, înființat de Principesă în memoria mamei sale, Regina Maria. Principesa s-a străduit să găsească soluții pentru a putea ramâne în țară, dar având în vedere contextul politic. La începutul anului 1948 a trebuit să părăsească România. În memoriile sale cuprinse în cartea „Trăiesc din nou”, a păstrat vie întâlnirea cu Părintele Arsenie, căruia îi și trimite o scrisoare de mulțumire, numindu-l „o lumină în viața ei.”: „(…)Acolo, în micuța mănăstire Sâmbăta, ascunsă în inima codrului întunecat, în bisericuța albă ce se oglindea în lacul montan ca de cleștar, am întâlnit un călugar ce practica „rugăciunea inimii”. Pace și liniște profundă domneau în Sâmbăta acelor timpuri; era un loc al tihnei și al tăriei”.

 

 

„Răbdarea este cea mai puternică armă împotriva răului”

Revenind la cur sul vieții Părintelui Ar senie, încă din 1943, Părintele Dumitru Stănilo ae remarca amplo area mișcării duhovnicești de la Sâmbăt a de Sus. Dar în ac elași an intră și în atenția S ecurității. Între 1945- 1948, începe drumul de mărturisire în mucenicie a Părintelui Arsenie, fiind anchet at de S ecuritate la Făgăraș, Râmnicul Vălcea, Brașov, sub acuz ațiile participării active la M ișcarea Legionară, Părintele delimitându-se de fiecare dată de oric e curent politic al epocii. Prima arestare are loc la Mănăstirea Bistrița, unde Părintele obișnuia să țină cu vântări. „Noi am ales un Drum, nu? Încercările trimit la scopul căutat, iar suferința nu este o pedeapsă nedreptă, ci este un ocol în drumul pe care noi l-am ales. Răbdarea este cea mai puternică armă împotriva răului. Să aștepți să ajungă la tine gândul lui Dumnezeu înseamnă să faci din suferință cel mai puternic învățător.” Astfel înc erca Părint ele Ar senie să îl mobili zeze p sihic si suflet ește pe călugărul I eronim Șt efan în momentul mutării lor de la Vâlcea la Bucur ești, de cătr e S ecuritate. Pr eotul I oan C omșa povestea că Părintele Arsenie a fost un stâlp de lumină pentru t oate ac ele suflet e chinuit e întâlnite în închis oare, de o v erticalitate mor ală și o pr ofunzime a cugetului c e i-a eclip sat, uneori și înspăimânt at, pe c ei r esponsabili cu desfășur area anchet elor, dar și pe g ardieni. A cuzația de implicare directă a Părint elui în M ișcarea Legionară, pr etext care a c onstituit și ar gumentul principal al tutur or celor 3 ar estări, a slujit presiunii continue de a controla și de a diminua activitatea spirituală a Părintelui Arsenie, considerată a fi în detrimentul „democrației populare”.

De as emenea, adunările mari de tineri de la Mănăstir ea Brâncoveanu, în jurul Părint elui Ar - senie, au f ost per cepute c a fiind un real pericol pentru planul socialist de f ormare al Omului Nou. Mai mult de atât, Părintele îi educa pe tineri, pregătindui pentru o viață de Familie în duh creștin, păstrând viu legământul triadic într e Biserică, Familie și Neam.

 

„Ridicat din nou de Securitate și dus la Canal”

La Mănăstir ea Prislop est e adus în 1948 de către Mitropolitul Nicolae Bălan, lăcașul de cult fiind într-o stare jalnică, părăsită fiind în ultimii 3 ani de călugării greco-catolici ce viețuiseră aici. Este numit Stareț al Mănăstirii. După c e în 1 950, Mănăstirea Prislop est e transformată în mănăstire de maici, iar Părintele Arsenie rămâne doar duhovnicul Mănăstirii; în 1951 este ridicat de Securitate din nou și este dus la Canal, fiind eliberat în anul următor. Șederea la Prislop nu va fi însă de durată, pentru că în 1955 este din nou ridicat și anchetat la Timișoara, urmând 6 luni de detenție.

 

Credincioșii l-au căutat

Începând cu 1 959 urme ază a tr eia etapă din Drumul Părintelui Arsenie. I s e interzice să mai slujească, fără a fi însă c aterisit, și v a fi urmărit sub numele de c od Bratu, până la sfărșitul vieții. Mănăstir ea Prislop est e desființată, prin actul Epis copiei Ar adului, r ezultat al pr esiunilor puterii politic e c omuniste- Decretul 410. Decizia de interzicere de a mai sluji c a și preot va fi anulată abia în 9 noiembrie 1998. Însă cr edincioșii l-au căutat și cu mai multă stăruință pentru cuvântul său și st area de pace pe care o simțeau în prejma sa. În 1 961, este angajat c a pictor la Bis erica Sfântul Eleft erie Nou, din București și la Atelierul de Pictură al Patriarhiei. În 1968 începe minunata lucrare la Biserica Sfântul Nicolae, din comuna Drăgănescu, de lângă Bucur ești. „Capela sixtină a ortodoxiei românești”, „o smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, sfințită pe 2 octombrie 1982.

 

„O frumusețe dintr-o altă lume”

Mărturisir ea Părint elui D aniil Stoenescu descrie curat, clar și ones c Rostul și S ensul minunatei plămădiri de culo are, mistică, simbol și har în pictur a bisericii de la Drăgănescu: „Pictura de la Drăgănes cu e xprimă e a însăși „o frumusete dintr-o alta lume”, după cum spune a chiar Părintele Arsenie Boca într-o referire la ic oanele împărătești de la Mănăstirea Prislop”.

Este o „ Cărare a Împărăției” tradusă și desfășur ată în imagini unic e, cum nu r egăsim în nici o altă bis erică din R omânia sau din lume. Pictura de la Drăgănescu nu est e una obișnuită, Părintele nelimitându-s e la r eperele programului clasic de iconografie. Pe lângă scenele biblice regăsite în c elelalte bis erici, găsim aici compoziții ce vizează pe Omul pr ezentului, c adre cu un vădit simbolism profetic, în note de cateheză.

În toată această perioadă, până în 28 noiembrie 1989, când Părintele încetează din viață la Sinaia, drumurile Părintelui Arsenie se desfășoară între Drăgănescu și o casă din Sinaia, unde maicile alungate de la Prislop încearcă să se reorganizeze și să formeze un așezământ mănăstiresc. După alungarea maicilor de la Prislop, ele au încercat să păstreze permanent legătura cu Părintele Arsenie și cu Maica Zamfira, Stareța Mănăstirii Prislop,în scopul menținerii unui duh monahal. În t oată ac eastă perio adă, c ei doi a veau dej a domiciliu forțat în București. „

 

Te lua în iubire, te lua în lumină”

Casa de la Sinaia, achiziționată cu ajut orul b anilor strânși de măicuțe de la c ei c are îl cuno scuseră pe Părinte este locul unde Părintele s e r etrăgea pentru rugăciune, pentru a s crie și a picta. Aici iau nașt ere icoanele care împodobesc c atapeteasma de la Prislop și de la bis erica Drăgănescu. Ultimele scrieri ale Părintelui au fost adunate și publicate de măicuțe în cartea „Îngerul cu cădelniță de aur sau Omul îmbrăcat în haine de in”. E puțin spus că Părintele Arsenie Boca a f ost iubit de oameni, fie că îl întâlniseră ca Pr eot,în ședer ea din Mănăstiri, fie în perio adele de det enție sau de urmărir e permanentă, în așa zis a libert ate. O mărturisir e anume, de la C entenarul nașterii Părintelui Ar senie, cuprinde chintesența emoției de a-l fi cunoscut: „E foarte greu să exprimi lucruri care sunt de neexprimat. Părintele Arsenie Boca era numai lumină. Când cădeau privirile Părintelui pe tine, simțeai, știai, nu știu de unde știai, nu știu cum simțeai, dar erai sigur că te privește lumina. Asta er a impresia pe c are a dat-o c elor mai mulți- că te privește lumina. Tot sufletul plin de înțelepciune, plin de cr edință, plin de dr agostea pentru om, toate acestea erau în privirea lui. Prezența Părintelui pentru c ei c e-l a veau alături însemna trăir e. Te lua în iubir e, te lua în lumină, erai în aur a sufletului lui. D ar era și f oarte aspru. Însă în ac ea lumină, până și asprime a păr ea dulc e. Cine a trecut prin c eva similar po ate să înțeleagă cum est e să fii f ericit când te ceartă un om sfânt”.

 

Toate sunt îngăduite de Dumnezeu”

Plecarea Părintelui în veșnicia Împărăției pe care încă de pe pământ a surprins-o, fie în pictură fie prin puterea cuvântului, s-a împlinit sub semnul unui Mesaj rămas viu, foc nestins lăsat testament: „Trebuie să vă întăriți spiritualicește, că altfel viața vă va fi moartă, chiar dacă vă merge numele că trăiți. Luați exemplul de la Ștefan cel Mare, care cu o mână de oameni întăriți sufletește ținea pe tătari la Nistru și pe turci la Dunăre. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu. Vor cădea și cei aleși. Vă vor cerne. Dacă plec, de acolo de unde mă duc, vă ajut mai mult!”