Armistițiul de Crăciun. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Astăzi te simţi chiar bine pentru că te simţi în siguranţă. Nu ai nimic obligatoriu de făcut, situaţie care te încântă!  Atâta vreme cât te simţi bine, nu schimba nimic din rutina vieţii!

27 decembrie

 Armistițiul de Crăciun. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

 Pe 27 decembrie s-au născut Johannes Kepler, Louis Pasteur, Marlene Dietrich, Jacques Bernoulli, Sir George Cayley, Cyrus Stephan Eaton, Gérard Depardieu, Pavel Mihailovici Tretiakov, Tudor Vianu.

Dragi lupi, padawani și hobbiți ne apropiem de al zecelea an de colaborare. Sper să-l duc și pe acesta, anul care vine, 2021, la bun sfârșit. Mai înainte de orice, vă rog din inimă să mă scuzați de greșelile mele, cele făcute fără voie, pentru că nu doresc să greșesc. Dezacorduri, litere mâncate, cuvinte sucite, topică ca în urdu, sau farsi etc. Greșeli de formă, de conținut sunt foarte rare și oricum nu pot să-mi dau seama de ele, așa gândesc eu. Nici de multe greșeli de formă autorul nu poate să-și dea seama, de aceea existau, pe timpuri, la edituri și redacții, corectorul și capul limpede, editori de pagină și șefi de număr. Primul articol, de fapt poezii de dragoste de adolescent, l-am publicat la ziar în anul 1965, dar nu m-am considerat niciodată jurnalist, este o profesie prea periculoasă! Mai bine m-am dus cu prințul Saad să apăr petrolierele saudite de pirații somalezi.

În condițiile ”altarului digital” cum bine spune d-l Baconschi, un far monocrom în întunericul intelectual, ce vreți, fumător de pipă - nu mai există aceste filtre ale calității scrisului, din motive evidente. Așa că-mi cer, cu umilință, scuze!

Doamnelor și domnilor, pe 27 decembrie în calendarul creștin-ortodox se amintește pe Sfântul Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan. Sărbătoare foarte importantă cu roșu în calendar, considerată de popor a treia după Crăciun. Mai multe, pe subiect vezi https://evz.ro/alterarea-istoriei-globale-a-pamantului-horoscopul-lui-dom-profesor.html.

Dar despre altceva doream să vă povestesc, despre Armistițiul de Crăciun, din 25 decembrie 1914.

Primul Război mondial izbucnise cu cinci luni mai devreme, ziarele intoxicau cu ură și frică, cum fac și acum. Dar au trebuit să tipărească Urbi et Orbi din 7 decembrie 1914, a noului Papă Benedict al XV-lea, care a chemat la o pauză temporară a războiului pentru sărbătorirea Crăciunului.

În mod oficial țările aflate în conflict nu au dat curs dispoziției Papei de la Roma. Dar, pe frontul de Vest a fost un armistițiu ad-hoc, mușamalizat repede, nu s-a mai pomenit de el până recent, acum câțiva ani, în anul 2005, când a fost făcut filmul ”Joyeux Noël”.

În timpul încetării focului neoficial, soldații de pe ambele părți ale frontului au ieșit din tranșee și au împărtășit gesturi de bunăvoință. Mai ales de partea englezilor, scoțienilor, mai precis și a germanilor.

Începând cu Ajunul Crăciunului, multe trupe germane și britanice care luptau în Primul Război Mondial și-au cântat colinde de Crăciun peste front și, în anumite puncte, soldații aliați au auzit chiar și fanfara alăturându-se germanilor în cântarea colindelor de Crăciun.

La prima rază de Soare a zorilor zilei de Crăciun, 1914, câțiva soldați germani, trei la număr, au ieșit din tranșee și s-au apropiat de liniile aliate de-a lungul țării nimănui, strigând „Crăciun fericit” în limba maternă a dușmanilor lor. La început, soldații aliați s-au temut că este un truc, dar văzând nemții dezarmați, au ieșit din tranșee și au dat mâna cu soldații inamici. Tinerii bărbații au schimbat țigări, obiecte de îmbrăcăminte, insigne, fotografii și budinci de prune și au cântat împreună colinde și cântece de Crăciun. Unii germani au aprins lumânări în brazii de Crăciun în jurul tranșeelor ​​lor și a existat chiar un caz documentat de două echipe de soldați din tabere opuse care au jucat un joc de fotbal, de foarte bună calitate, au spus spectatorii, și ei militari, din ambele tabere. Arbitru a fost un căpitan medic american, voluntar neutru, în acea vreme, America a declarat război Germaniei în 1917, care a relatat acest fapt în jurnalul lui, publicat după război.

Locotenentul german Kurt Zehmisch a amintit: „Ce minunat a fost, dar cât de ciudat a fost. Ofițerii englezi au simțit la fel, nu am nicio îndoială. Astfel, Crăciunul, sărbătoarea Iubirii, a familiei, a reușit să aducă vrăjmașii muritori ca prieteni, măcar pentru o vreme. ”

Unii soldați au folosit această încetare a focului de scurtă durată pentru o sarcină mai sumbră: recuperarea cadavrelor colegilor combatanți care căzuseră în țara nimănui, dintre tranșee.

Așa-numitul armistițiu de Crăciun din 1914 a venit la doar cinci luni după izbucnirea războiului în Europa și a fost unul dintre ultimele exemple ale noțiunii de ”fair-play”, de onoare, curtoazie și cavalerie dintre inamici, pe câmpul de luptă.

Nu a fost niciodată repetat - următoarele încercări de încetare a focului de sărbători au fost anulate de amenințările ofițerilor superiori cu acțiune disciplinară - dar a servit drept dovadă încurajatoare, oricât de scurtă a fost, că în brutalitatea și mizeria războiului, umanitatea militarilor a învins. Nu s-a luat nicio măsură disciplinară, dar ofițerii superior și generalii au organizat audieri neoficiale. Toți doreau să știe rezultatul meciului de fotbal și cum s-a desfășurat meciul. Bun diplomat, căpitanul american a oprit meciul de fotbal, spunând că s-au consumat cele 90 de minute, la scorul de 3-3! Armistițiu!

În timpul primului război mondial, soldații de pe frontul de Vest nu se așteptau să sărbătorească pe câmpul de luptă, dar nici măcar un război mondial nu putea distruge Spiritul de Crăciun.

 

Trăim vremuri istorice, dar când nu au fost vremuri istorice, vremuri grele, o să prevalăm și de data asta, suntem condamnați să reușim, pentru că avem mereu speranță, mâine este o altă zi!

 

HOROSCOP      27   decembrie   2020

 

BERBEC   Duminica asta te întrebi ce să faci, pentru că nu ai nimic de făcut, precum vulturii din "Cartea Junglei"! Te poţi juca cu cei mici, sau cu animăluţele tale, orice vârstă am avea, rămânem tot nişte copii! Confuzia şi dezordinea sentimentală proprie zodiei pot deveni calităţi poetice, dacă dai dovada de abilitate şi nu vorbeşti prea mult! Dar atenţie, nu tot românul este poet! Şi ca burghezul lui Moliere o să constaţi că toată viaţa ai vorbit în proză. Trebuie să fii conservator şi să refuzi ceea ce nu este conform vederilor tale.

TAUR   Eşti un om de casă, căminul tău e castelul tău, aşa că aştepţi cu plăcere musafiri. În a treia zi după Crăciun, a diaconului Ștefan, liniştea te cuprinde şi doreşti tot binele din lume, tuturor! Azi ai chef sa manânci ceva special, după mâncărurile grele şi indigeste de Crăciun. In lipsa unor alte satisfactii, dar nu te păcăli singur ca poţi sa slăbeşti mancând mult şi dulce! Mai bine du-te în fața ferestrei şi fă puţină mișcare, pentru că afară nu este timp frumos să alergi într-un parc. Şi oricum, eşti prea comod ca să înfrunţi frigul, chiar fără zăpadă!

GEMENI Exact când erai mai relaxat îţi vin câteva veşti neliniştitoare. Dar, dacă analizezi mai bine, poţi să reacţionezi şi în 2021! Nu te grăbi, pentru că graba strică treaba, spune vorba din popor! Dimineaţa este favorabilă lucrurilor ceva mai importante. Ai ocazia sa-ţi faci ceva invidii in plus, daca vei relata cu lux de amanunte, in cercul prietenilor, ce ai mai citit în ultimul timp, sau îi ameţeşti de cap cu citate din Dan Puric. Păstrează-ţi calmul şi umorul mai ales în relaţiile de familie. Nu cheltui mai mult decât ţi se pare rezonabil!

RAC  Energia şi optimismul îţi revin treptat, după excesele alimentare! Conjunctura arată că, pe plan mental, eşti motivat şi într-o stare de spirit bună. Nu pleca la drum lung, mai ales pe seară! Nu întotdeauna un preţ mare înseamnă şi o calitate bună. La serviciu, dacă lucrezi şi nu eşti în vacanţă, sau în familie încearcă să-ţi impui punctul de vedere prin paşi mici, dar siguri, renunţând la strategia, puţin recomandată, mai ales astăzi : "totul sau nimic"! Cu toate ca totul pare o mare comedie, sau un scenariu care nu a fost bine montat, te complaci in continuare in jocul tău cotidian. Pentru că, se pare, obişnuinţa este o a doua natură!

LEU  Astăzi nu mai vrei musafiri şi sarmale ci doar o oază de linişte şi relaxare. Ai lucruri mult mai importante şi mai plăcute de făcut, de exemplu, să te joci cu pisica! Sau, cu căţeluşul! Oamenii se schimbă, situaţia se schimbă – nu este bine să încremeneşti în poză. Trebuie să ştii cel mai bine acest lucru, doar eşti ca aurul, așa te consideri de prețios. Aurul este metalul zodiei! Dar uneori uiţi lucrul acesta, mai ales dacă anturajul este obtuz şi mediocru. Întelegerile trecute trebuie mereu reînoite, atât în afaceri cât si in dragoste, altfel partenerii işi cam "uita obligaţiile" !

FECIOARA Domeniul familiei, al parteneriatului de viaţă este avantajat de conjunctura astrologică. Poţi să stabileşti unele lucruri cu jumătatea ta, cu familia, să faceţi împreună planuri pentru 2021! Cu moderaţie, mai ales în relaţiile cu anturajul şi poate şi cu atenţie la cumpărături, poți evita neplăcerile. Trebuie neaparat să analizezi evenimentele din ultimul timp, sa tragi concluziile care se impun şi să iei imediat măsurile necesare. De asemenea, trebuie să continui cu aceleaşi metode verificate de până acum.  O zi de rutină, care te-ar plictisi dacă nu ar fi vestea de pe la ora prânzului.

BALANŢĂ   Petrecerile şi efortul din ultimul timp te doboară astăzi. Trebuie să faci o pauză şi mai ales să modifici comportamentul alimentar. Mâncare uşoară, salate, fructe şi mult, foarte mult somn! Astăzi ai o imagine care poate fi mult îmbunătăţită, mai ales dacă nu te enervezi când eşti contrazis şi nu te repezi să dai sentinţe! Nu incerca sa impui anturajului si lumii intregi propriul sistem de referinta, ci mai bine respecta regulile jocului - asta ca sa obţii ceea ce vrei. Repet mereu şi lucrul acesta, poate odată şi odată chiar o să vrei să-l experimentezi!

SCORPION   Atenţie la atenţie! Şi la ce vorbeşti... uneori şi astăzi este una din zilele acelea, te trezeşti vorbind. Dar dacă în felul acesta te descarci de energia negativă, de venin, e foarte bine! Evită astăzi discuţiile seriose şi strategice cu femeile, de orice sex, sau orientare sexuală ai fi. Cu un compliment bine plasat poţi schimba cursul discuţiei.  Nu face eroarea fatala sa-ti subestimezi dusmanii, mai ales in dragoste, pentru ca dacă calci pe dintii greblei, te loveste coada in cap! Doar suntem o naţiune de proto-ţărani şi fiecare avem, în tabletă, sau smart, o greblă virtuală!

SĂGETĂTOR   Astăzi te simţi chiar bine pentru că te simţi în siguranţă. Nu ai nimic obligatoriu de făcut, situaţie care te încântă!  Atâta vreme cât te simţi bine, nu schimba nimic din rutina vieţii! Mâncare ușoară, salate, fructe și mult, mult somn. Stelele iţi recomandă sa nu intri astazi in competitie cu persoane nascute in zodia Berbecului sau a Leului, in general cu semnele de foc. Amână ce nu poți rezolva, este o metodă verificată. Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes. Stelele spun să te plimbi prin Mall, sau macar printr-un supermarket local in căutarea unui obiect dragut, util şi poate chiar şi ieftin.

CAPRICORN    Anul se sfârşeşte şi ai regrete. Nu ai făcut tot ceea ce ţi-ai propus! Dar, fii mulţumit dacă eşti sănătos şi alături de familie, de prieteni! Vreme trece, vreme vine, o să ai timp în 2021! Nu te băga în chestiuni care nu te privesc, mai ales daca este viata intima a unui coleg, a unui prieten, a unei rude. Limitează-te la trăncăneala mondenă obişnuită. În Orient se spune că trebuie să-ţi oferi ajutorul de trei ori. Dacă eşti refuzat de trei ori înseamnă că ţi-ai făcut datoria. Nu  poţi, nu este permis, să “ajuţi” pe cineva împotriva voinţei lui!

VĂRSĂTOR  Trebuie să fii energic, dinamic, ca să poţi rezolva bine problemele cu familia, prieteni, cele de acasă. Pe seară poţi să faci vizite sau, după caz, poţi primi o veste, poate o invitaţie! Atâta vreme cât te simţi bine, nu schimba nimic din rutina vieții! Relaţiile cu familia şi anturajul pot sa sufere unele modificari în sensul unei segregații urmare repetatelor tale declarații ca vrei sa pleci din ţară. Trebuie să te hotărăşti dacă chiar vrei să emigrezi, să schimbi totul, sau este doar o scuză ca să nu-ţi asumi responsabilităţi. Secretul cel mare este că peste tot este la fel, ba în unele locuri este mai rău decât în România.

PEŞTI   Rişti, în ziua primului martir, diaconul Ștefan, cu roșu în calendar, să cazi în propriile capcane, în domeniul sentimental. Nu provoca gelozii şi invidii, mai multe decât poţi să suporţi! Astăzi lasă analizele sofisticate pe altă dată. Experienţa acumulata, antrenamentul până la urmă, din discuţiile avute în ultimul timp cu colegii şi cu rudele te avantajează sa fii elocvent şi sa ai astăzi ultimul cuvant. Pe de altă parte, viata ta sentimentala nu este suficient de intensa pe cat ai dori. In orice caz, trebuie sa dai dovada de discreţie, diplomatie şi eleganta. Poate că, totuşi - în această perioadă relaţiile se stabilesc mult mai uşor!