Arme pentru vergeturi şi celulită

„Coaja de portocală” sau acele linii inestetice care brăzdează pielea pot fi eliminate cu metode revoluţionare.

Celulita şi vergeturile sunt cei mai mari inamici ai pielii. Însă nimeni nu trebuie să dispere. Specialiştii în domeniul esteticii vin cu tratamente revoluţionare, care conţin ingrediente ce ajută la eliminarea celulelor de grăsime, stopând în acelaşi timp şi dezvoltarea altora noi. E nevoie de răbdare şi perseverenţă. Şi, nu în ultimul rând, de bani.

Între 100 şi 300 de lei pe şedinţă

Tratamentele pe bază de Orsirtine, Hydroexcelsa, Creatine şi Betaine sunt bune pentru femeile care slăbesc sau care încearcă să scape şi prin alte moduri de celulită, în urma cărora pielea se lasă. „Orsirtine este un extract de orez care are rol în creşterea longevităţii celulare, a nivelului de reparare şi de protecţie al pielii”, explică Eugenia Dinu, director marketing compania Cosmoprof.

Puteţi opta pentru creme, măşti plastice sau chiar fiole, însă preţurile diferă. Astfel, un masaj cu cremă costă 95 de lei, o mască 100 de lei, iar o fiolă 125 de lei. Le puteţi face şi pe toate trei într-o singură şedinţă.

Măşti calde sau reci

BodyArt Sculpting este una dintre măştile calde folosite pentru a elimina celulita şi a reduce efectele produse de retenţia de apă, accelerând procesul de ardere al grăsimilor.

O mască termoactivă creşte circulaţia periferică, îmbunătăţeşte catabolismul lipidelor şi schimbul de substanţe nutritive al celulelor, care reduce aspectul de „portocală” al pielii. „Un tratament optim este alcătuit din 10 şedinţe. La două dintre ele se face peeling, iar la restul se aplică măştile termoactive pe zonele afectate”, explică Roxana Ticu, manager salonul „Merci Beauty Center” din Bucureşti.

Şi tratamentul Redulip Sculptor luptă împotriva celulitei, ajutând la eliminarea trigliceridelor şi prevenind dezvoltarea noilor celule de grăsime, datorită ingredientului activ principal, Biosculptine.

Creme cu uleiuri pentru vergeturi

Tratamentele pentru diminuarea şi prevenirea vergeturilor au la bază amestecuri de uleiuri şi ingredienţi reparatori, cu efect de reîntinerire şi tonifiere a pielii. „Eu recomand folosirea unei creme antivergeturi împreună cu o mască criogenică antistrech”, spune masseuza Irina B., de la Estetica Salon din Popeşti Leordeni, Ilfov.

TOT PENTRU ESTETICĂ

Noua găselniţă, bronzare organică

Fără a risca apariţia ridurilor sau uscarea pielii, un nou sistem de bronzare care a apărut pe piaţa cosmeticelor promite că îţi face tenul ciocolatiu în doar cinci minute.

Bronzarea organică, o alternativă mai sănătoasă la cancerigenul solar, durează între 7 şi 9 zile. Soluţia de bronzare organică acţionează doar asupra straturilor superficiale ale epidermei.

Cei care au descoperit sistemul spun că prin această metodă şi cel mai palid ten capătă nuanţă aurieciocolatie, aspectul este uniform, fără pete sau dungi. O şedinţă costă 60 de lei.