Susținerile din 2 martie făcute de către Gherasimov inclusiv în fața unor atașați militari și invitați occidentali, au subliniat foarte clar plasarea Rusiei în poziții de dușman cu Occidentul, cu Statele Unite în primul rând, o postură ne-negociabilă. În plus, acuzațiile la adresa tacticilor pe care le-ar utiliza „dușmanul” occidental sau american ar fi o combinație de soft power, revoluții colorate, utilizarea nemulțumirilor și protestatarilor interni și lovituri aeriene precise peste tot în lume.

Dacă prima parte e o obsesie a lui Gherasimov și a lui Putin – care a criticat puterea soft și revoluțiile colorate, ulterior Primăvara Arabă, ca să nu mai vorbim despre pretenția că Hillary Clinton, ca secretar de stat, ar fi dat semnalul manifestațiilor masive anti-Putin din 2011 – reluarea temei azi nu este decât o reflectare a fricii de cetățeanul rus, care protestează non stop pentru îngrădirea drepturilor sale, duminica aceasta împotriva legii internetului care începe să separe Rusia de internetul global, obligând ca totul să fie păstrat doar pe servere aflate în Rusia, dub controlul cenzurii politice, concomitent cu legi de sancționare a produsului subversiv și anti-guvernamental.

Referirea și reluarea temei reflectă frica de cetățeni în contextul complicat în care Vladimir Putin a reușit să scadă la cel mai jos nivel în sondajele oficiale de opinie, la 32%, deși nu are nici un contracandidat și a avut grijă să nu existe opoziție nici formală, nici informală. Referirea la colaborarea cu Coloana a Cincea, ba dând și un nume inventat prezumatei operațiuni occidentale în derulare – „Calul Troian” – este și un avertisment către protestatarii proprii că riscă să fie taxați drept trădători de țară și unelte ale dușmanului. Scăderea dramatică de încredere în Vladimir Putin nu prea respectă îndemnul său din discursul despre starea națiunii, care cere unitatea poporului și susținerea autorităților.

Nici cea de a doua parte nu e nouă. De la demonstrațiile animate de anul trecut, la conferința dinaintea alegerilor prezidențiale, Vladimir Putin a tot vorbit despre capabilități hipersonice proprii, despre super-rachete nucleare, punându-și demult în doctrină utilizarea armei nucleare într-un conflict convențional regional în care sunt amenințate interesele vitale ruse. Că nivelul pregătirii, dotării și dezvoltării tehnologice în domeniu este încă de domeniul dorinței și aspirațiilor, acest lucru e dovedit de majoritatea experților și de numărul testelor ratate cu racheta hipersonică. Dar pe de altă parte, preocuparea pentru aceste elemente e inedită tocmai prin combinarea loviturilor de precizie cu manifestațiile interne de protest, care nu a mai avut loc până acum, temele fiind tratate separat.

Rusia are obiceiul clasiv de a „întoarce oglinda”. Adică reproșează celor considerați dușmani lucrurile pe care le planifică ea însăși. Și în cazul de față, combinația și planificarea atacului are la bază aceeași ambiție de a dezvolta ea însăși asemenea capabilități. Pe de altă parte, referirea la proiectul american de a avea o armă hipersonică capabilă să lovească într-o oră orice loc din lume este un deziderat formulat în SUA încă din 2011, când a fost evaluat un caz în care Bin Laden a putut pleca de la locul unde a fost identificat înainte ca lovitura de rachetă trimisă de pe un vas din Golf să ajungă să-l ucidă. De unde chinuiala ulterioară cu regăsirea lui lângă o unitate militară din Pakistan și operațiunea de eliminare care a urmat. Vorbim în continuare de un deziderat, de o aspirație și nivel de ambiție, pe direcția în care s-au făcut cercetări și dezvoltări tehnologice, dar nici SUA nu a ajuns acolo pe deplin, China este în curs de dezvoltare a propriilor soluții, iar Rusia nu vrea să piardă locul de prim plan și postura prin dispariția din această cursă a înarmărilor, anunțând realizări cu caracteristici și mai importante, ba chiar și dirijabilitatea rachetelor, capabile să ocolească și scutul American anti-rachetă.

Că tot vorbeam despre cursa înarmărilor, Valerii Gherasimov a rostit explicit și recunoașterea faptului că Rusia s-a lansat în această cursă. Potrivit publicației Steaua Roșie a Armatei ruse, Gherasimov a declarat: „Armele moderne și high tech sunt complexe și e imposibil să fie produse în serie, pe scară largă, în timp de război, când ostilitățile au început. De aceea este necesar ca tot ceea ce e necesar într-un război să fi fost produs și livrat trupelor în timp de pace”.

Mai mult, Gherasimov formulează și nivelul de ambiție: trebuie ca, cu orice efortului, ca Rusia să atingă supremația tehnică, tehnologică și organizațională în fața oricărui potențial adversar. Dacă adăugăm aici că în documentele militare ale SUA formularea e de aceeași factură, SUA propunându-și să atingă superioritatea militară față de toți adversarii, iar documentul e public, putem realiza foarte lesne că o cursă a înarmărilor a fost deja lansată, iar în ciuda dificultăților economice, Rusia dorește să se mențină și ea în această cursă, alături de SUA și China.

Mai putem decela aici o valoare de întrebuințare a acestei situații, ca și a stării perpetue de război în timp de pace și preeminența armatei asupra zonei de putere, cu dorința de a controla și mai mult și a acapara decizia politică, sau măcar de a o influența și mai mult: recursul la resurse – finanțele pentru continuarea modernizării și dotării armatei – dar și libertatea de a utiliza și mai mult GRU, serviciul de informații militare rus și de operațiuni speciale, împotriva altor state, chiar și după eșecurile recente cu cazul Skripal, cu hackingul la centrele antidoping sau la laboratoarele de analiză a gazelor de luptă/arme chimice interzise, care au costat viața fostului șef al GRU, dispărut brusc „după o boală grea”. Armata rusă vrea să continue să-și utilizeze resursele în exterior, dar să joace și un rol tot mai important în interior, împotriva spionilor, agenților străini, „coloanei a cincea” și a opoziției care, nu-i așa, sunt parte a instrumentelor dușmanului occidental/ american.

 

Te-ar putea interesa și: