Evenimentul Zilei > International > Armata lui Trump ia cu asalt Washington DC. Trump cheamă un milion de oameni
Armata lui Trump ia cu asalt Washington DC. Trump cheamă un milion de oameni

Armata lui Trump ia cu asalt Washington DC. Trump cheamă un milion de oameni

Susținătorii lui Donald Trump și grupările Proud Boys planifică o manifestație cum nu a mai văzut America, Organizatorii speră să strâmgă n milion de americani în Washington DC pentru a denunța  „furtul  electoral”.

Numeroase grupuri și conturi care promovează evenimentul au apărut pe Facebook, Twitter și pe rețeaua socială Parler în ultimele 72 de ore. Manifestația e programată să aibă loc sâmbătă, 14 noiembrie.

Departamentul de Poliție Metropolitană din Washington DC a confirmat pentru The Sun că este la curent cu planul și continuă să „monitorizeze, să evalueze și să planifice în consecință”.

Și  primarul Washington DC, Muriel Bowser, a confirmat că orașul este pregătit pentru evenimente pro-Trump din weekend. Autoritățile au impus, de asemenea, noi restricții pentru limitarea  răspândirii coronavirusului, ceea ce înseamnă că oricine vine din state cu „risc ridicat” e obligat să dețină un test negativ făcut cu 72 de ore înainte de a călători la Washington DC.

Nu este clar deocamdată dacă există o conducere centralizată

Marșul vine într-un moment în care tensiunile sunt la apogeu ăn Statele Unite ale Americii. Președintele Trump continuă să vorbească despre furtul electoral căruia i-a căzut victimă și a apelat la susținătorii săi să oprească ceea ce el numește sistemul gigantic de fraudare a alegerilor din mai multe  state americane.

Manifestația a primit numele de „Million MAGA March” pentru a aminti de Million Man March – o acțiune din 1995 a afro-americanilor în favoarea justiției sociale.

Nu este clar deocamdată dacă există o conducere centralizată  în spatele diferitelor conturi de pe rețelele de socializare.

Susținătorii președintelui american par, de asemenea, că planifică un alt eveniment numit March For Trump, care începe și el în același loc.

Printre cei implicați în organizarea acțiunii se numără jurnalistul Alex Jones de la InfoWars, Nick Fuentes, Mark Lutchman, Samantha Marika, jurnalista online Cassandra Fairbanks și rapperul republican  Bryson Gray

Grupul media Pro-Trump Right Side Broadcasting – care a transmis live pe internet  mitingurile lui Trump – s-a implicat acum și în promovarea  acestui miting pe Twitter, scrie The Sun.

Pericol în Marea Neagră! Ce sunt „Corsarii” lui Erdogan? Mișcare-surpriză a Turciei

Monstru sacru al muzicii mondiale, batjocorit de fosta soție: Nu se spală și nu-și face datoria de soț

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.