Armata lui Putin a luat foc sub apă

Armata lui Putin a luat foc sub apă

Armata rusă a oferit puţine detalii despre incendiul survenit luni la bordul unui misterios submarin destinat - potrivit versiunii oficiale - să studieze mediile marine şi fundul oceanelor în care au murit paisprezece marinari.

Potrivit Ministerului Apărării de la Moscova, citat de agenţiile de presă ruse, 14 persoane - toţi marinari din armata rusă, s-au intoxicat în urma incendiului. Incendiul a fost stins, iar submarinul a revenit la baza sa, ceea ce înseamnă că există supravieţuitori.

Incendiul s-a declanşat în cursul unei operaţiuni de colectare a datelor subacvatice, potrivit oficialilor din armata rusă, care precizează că submersibilul se află în prezent la baza sa din oraşul-port Severomorsk, regiunea Murmansk, în Arctica.

O anchetă este efectuată de armata rusă pentru a determina cauzele incendiului, potrivit aceleiaşi surse, care nu precizează câţi marinari se aflau la bord în momentul accidentului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Preşedintele rus Vladimir Putin, extrem de criticat în 2000 pentru modul în care a gestionat catastrofa submersibilului Kursk, nu a reacţionat la acest nou incident marţi seara.

Anterior, portalul 'Severomorsk Life' dezvăluia potrivit Agerpres, citând surse, că în noaptea spre luni o explozie, urmată de un incendiu, a avut loc la bordul unui submarin din cadrul Flotei ruse a Nordului, iar persoanele rănite au fost transportate la spital, dar acest articol nu poate fi în prezent deschis.

Potrivit unor surse citate de publicaţiile RBK şi Novaia Gazeta, submersibilul în cauză este un submarin nuclear de tipul AS-12, supranumit 'Loşarik', după numele unui personaj dintr-un film de desene animate sovietic, din cauza formei sale neobişnuite.

Puţine lucruri se cunosc despre AS-12, ceea ce se ştie este că nu are arme la bord şi poate ajunge la o adâncime de 6.000 de metri, echipajul său fiind constituit din 25 de persoane, potrivit Novaia Gazeta. Toţi marinarii morţi erau ofiţeri, indică ziarul rus.

Cu câţiva ani în urmă, Pentagonul declarase că AS-12 reprezintă un dispozitiv de sabotaj care poate fi folosit pentru a distruge infrastructura subacvatică, notează Novaia Gazeta.

Acest accident readuce în actualitate tragedia submarinului cu propulsie nucleară Kursk, mândria Flotei ruse a Nordului, care s-a scufundat în timpul unor manevre în Marea Barents, cu 118 de persoane la bord, la 12 august 2000, la începutul primului mandat prezidenţial al lui Vladimir Putin, aflat astăzi la al patrulea mandat.

Una din torpile a explodat, antrenând distrugerea întregului stoc de muniţii şi trimiţând submarinul de 110 metri la fund. Douăzeci şi trei de membri ai echipajului au supravieţuit câteva zile după explozie, dar au murit pentru că nu au fost salvaţi la timp.

Dispariţia Kursk rămâne până în ziua de astăzi cea mai gravă catastrofă din istoria marinei ruse, aruncând o umbră asupra preşedintelui Vladimir Putin, criticat aspru pentru modul în care a gestionat accidentul. Tragedia a marcat profund societatea rusă.

În 2008, 20 de persoane au murit asfixiate la bordul submersibilului rusesc Nerpa în Marea Japoniei, după inhalarea de gaz freon emis de sistemul de stingere a incendiilor. Peste 200 de persoane se aflau la bordul submarinului, în contextul în care capacitatea acestuia era de 80 de persoane.

În ultimii zece ani, trei incendii au izbucnit la bordul unor submarine ruseşti aflate în reparaţii. Specialiştii relevă probleme legate de disciplină şi de nerespectare a normelor de securitate pe şantierele navale.

Numeroase alte accidente soldate cu victime au avut loc între anii 1960 şi 1970 implicând submarine, în principal sovietice, dar de asemenea americane, între care dispariţia USS Thresher, cu 129 de persoane la bord, dezastrul cu cele mai multe victime la acea dată.

Rusia continuă să îşi consolideze prezenţa în Arctica, unde speră să devină prima putere economică şi militară, profitând în special de încălzirea globală şi de topirea gheţii, care ar putea să deschidă noi rute comerciale în Marele Nord.

În ultimii ani, Moscova a redeschis în regiune mai multe baze militare care au fost abandonate după căderea URSS şi a consolidat efectivele Flotei ruse a Nordului.