Baza 90 Transport Aerian execută misiuni de transport aerian în folosul Forţelor Aeriene şi al celorlalte elemente din Sistemul Naţional de Apărare, atât în spaţiul aerian naţional cât şi în zone de criză sau conflict, în cadrul unor misiuni sub mandat ONU, OSCE sau NATO.

De acolo, aeronavele Forţelor Aeriene decolează, în cazuri de urgență sau umanitare, pentru transportarea răniților sau bolnavilor care necesită deplasare pe calea aerului.

De asemenea, Baza 90 Transport Aerian, dispune şi de capacitate de evacuare aeromedicală (MEDEVAC).

Baza 90 Transport Aerian poartă numele comandorului aviator Gheorghe Bănciulescu – pilot celebru al aviaţiei de transport. Acesta a fost primul pilot din lume care, după ce a suferit un accident aviatic, şi-a continuat activitatea zburând cu proteze la ambele picioare. Activitatea sa eroică a încetat brusc la numai 37 de ani într-un raid aerian la Cairo, fiind răpus de gripă.

Baza 90 Transport Aerian  a luat ființă în anul 1995,  iar în 1996 aviaţia militară de transport a făcut un pas important spre realizarea interoperabilităţii cu structurile NATO, prin înzestarea cu avioane C-130 Hercules, care au dublat capacitatea de transport şi raza de acţiune, urmând ca în anul 2004, după un proces de reorganizare, să fie înzestrată şi cu elicoptere IAR-330 SOCAT, iar în 2010, a primit în dotare primele avioane C 27 J SPARTAN.

PAGINA ANTERIOARA