Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Armată, Armată, vrem premier! Dacă doar atât se poate
Armată, Armată, vrem premier! Dacă doar atât se poate

Armată, Armată, vrem premier! Dacă doar atât se poate

Președintele Iohannis, care nu prea are obiceiul să-și explice deciziile privind soarta țării, l-a desemnat pe generalul în rezervă Nicolae Ciucă cu formarea guvernului.

Dacă e să ghicim, o explicație pentru desemnare ar fi încrederea extraodinară de care se bucură Armata în rândul poporului.

Potrivit Barometrului pe octombrie 2021 realizat de Laboratorul pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS) de pe lângă Academia Română, 86,6% dintre români au mare încredere în Armată și 70,2% în Biserică.

Pe când încrederea în președintele României este de 22,7%, în Parlament de 21,4% și sub 20% în Guvern, adică la genunchiul broaștei.

Darie Cristea, directorul LARICS, a tras concluzia: Criza economică și pandemia sunt văzute de departe ca fiind principalele amenințări la adresa țării noastre, și aici avem criza economică, corupția, pandemia de COVID-19, și mai avem, foarte, foarte semnificativ incompetența clasei politice.

La rându-i, vicepreședintele Academiei Române, Victor Voicu, consideră că pandemia este o provocare uriașă, care presupune capacitatea de a reacționa a unui popor. El a explicat că lipsa reperelor, a valorilor este strâns legată de nivelul educației unui popor.

Însă, deși generalul Ciucă a luptat pe mai multe fronturi adevărate, șeful statului și „echipa câștigătoare” din PNL l-au înarmat doar cu un steag alb, pe care să-l fluture la sediile PSD și USR.

Despre mandatul de negociere al premierului desemnat ne-a lămurit, marți, Florin Cîțu:

„Astăzi, premierul desemnat Nicolae Ciucă a trimis către liderii politici ai partidelor parlamentare un document care reprezintă, de fapt, un armistițiu prin care toate aceste partide politice vor susține acest guvern minoritar pe o perioadă determinată, pe care o vom discuta și vom susține și în Parlamentul României, prin proiecte, nu vom sabota activitatea acestui guvern în perioada… până trecem de această iarnă (…)

Un armistiţiu, ştiţi foarte bine, nu se face între prieteni, se face între inamici”.

Ok, numai că, de când lumea și pământul, cei care cer armistițiu sunt cei care au pierdut războiul.

Asta vrea să transmită „echipa câștigătoare”?

Să zicem că generalul Ciucă obține „armistițiul” și învestirea de premier.

Ce ar avea de făcut, pe perioada mandatului/armistițiului, „învinsul” instalat la Palatul Victoria?

În scrisoarea-propunere de armistițiu, Nicolae Ciucă le solicită liderilor politici adverși să îi dea şansa de a pune în practică un program imediat pentru depășirea acestei perioade critice.

Să luăm crizele pe rând:

Criza energetică nu are cum s-o rezolve nici mama generalilor iarna asta, pentru că nici ea nu poate scoate gaze peste noapte din Marea Neagră, nici să rezolve problema pilonilor prost turnați de la hidrocentrala Iernut, nici să modernizeze la apelul bocancilor Termocentrala Mintia, cel mult să grăbească vânzarea ei către consorțiul sud-coreean ce stă cu peste două miliarde de dolari pregătiți s-o modernizeze până în 2004.

Criza sanitară oricum a ajuns în vârf, așa că nu are altă variantă decât s-o ia singură la vale. Guvernul Ciucă n-ar avea de făcut altceva decât să nu-i pună piedici.

Ceva, ceva, ar putea mișca premierul-general: Planul de Înzestrare al Armatei, fiind știut de la Napoleon că:
„Poporul care nu vrea să hranească armata proprie va fi curând nevoit să hrăneasca armata dușmanului”.

Căci, dacă ne mândrim cu cei 2% din PIB care-i alocăm din 2017 pentru Armată, acești bani sunt doar pe hârtie, iar toate contractele pentru înzestrarea cu armament sunt nişte eşecuri, mare parte din ele voite.

Asta în condițiile în care, de exemplu, cele patru corvete multifuncționale, care astăzi trebuiau să patruleze în Marea Neagră, sunt tot pe hârtie, din 2015.

Să sperăm că un guvern condus de un general în rezervă al Armatei Române, instituție în care, alături de Biserica Ortodoxă Română, românii chiar au încredere, va lucra doar pentru interesele țării și ale cetățenilor ei, lucru nemaivăzut de multă vreme pe la noi.

Înainte de încheiere, să ne exprimăm satisfacția că, vorba unor reporteri TV, „reprezentantul OMS a felicitat guvernul pentru noile restricții impuse”.

Că doar nu era să-l felicite pentru cele opt spitale regionale care au rămas de ani și ani în proiect, pentru lipsa tratamentelor anti-Covid sau pentru numărul celor care mor arși, ori din lipsă de oxigen, în secțiile ATI…

Atât a putut și OMS.

Rămâne să vină alți oficiali internaționali să-i felicite pe domnii Iohannis și Cîțu pentru criza politică.

Că doar atât au putut și dumnealor…

 

Publicat in categoriile: Opinii, Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: