Cu prilejul beatificării ei, (20 mai 1920) Papa Benedict al XV a vorbit despre această femeie care a știut să fie o mama devodată și o soție exemplară, deși familia ei era extrem de sărăcă. Suveranul Pontif a enumerate atunci toate harurile fericitei: vindecările miraculoase, extazul mistic, dar mai ales viziunile pe care le avea despre evenimente ce aveau să vină.

Desigur, scepticii ar putea să spună că o regie bine făcută poate transforma pe oricine într-un sfânt sau, după caz, într-un clarvăzător. Numai că nimeni nu poate explica de ce, la 18 ani de la moarte, trupul fericitei era parcă neatins de stricăciune, de parcă ar fi fost pus în sicriu cu o zi înainte.

A prezis războaiele mondiale ale secolului XX

Taigi a prezis cele două războaie mondiale ale secolului trecut, dar a avut și viziune despre evenimente care urmează să aibă loc în mileniului trei. Și nu e vorba numai de Profeția celor Trei zile de întuneric, ci și războiul civil devastator care va pustii Occidentul.

„Franța va cădea într-o anarhie înfricoșătoare. Poporul francez va purta un război civil disperat, în care bătrânii înșiși vor lua armele în mâini. Partidele politice își vor epuiza sângele și furia, fără a putea ajunge la o înțelegere satisfăcătoare. Atunci vor conveni,  ca soluție extremă, să recurgă la Sfântul Scaun. Atunci Papa va trimite Franței un legat special, pentru a putea examina starea de fapt și dorințelor poporului. În urma informațiilor primite, Însuși Sanctitatea Sa va numi un rege prea-creștin pentru Franța…”


Crimă! Patronul farmaciilor Sensiblu a fost arestat. Acuzațiile sunt teribile


Lucrurile nu se vor încheia aici. „Religia va fi persecutată, iar preoții masacrați. Bisericile vor fi închise, dar numai pentru o perioadă scurtă de timp. Sfântul Părinte va fi obligat să părăsească Roma.”

„După cele trei zile de întuneric, Sfinții Petru și Pavel, coborând din ceruri, vor predica în întreaga lume și vor desemna un nou Papă. O lumină grozavă va clipi din corpurile lor și se va așeza pe cardinalul care va fi  viitorul pontif. Atunci creștinismul se va răspândi în toată lumea. Națiuni întregi se vor alătura Bisericii cu puțin timp înainte de domnia Antihristului. Aceste conversii vor fi uimitoare.  (…) Rusia, Anglia și China vor intra în Biserică.

E posibil un război civil în Franța?

Deși Anna Maria Taigi s-a stins în 1837, profeția ei despre războiul civil din Franța este astăzi de mare actualitate. Profesorul Gilles Kepel, unul dintre cei mai cunoscuți experți occidentali în problematica islamului, susține că acesta este scopul ultim pentru care grupările teroriste islamice  încearcă să distrugă orice formă de coexistență pașnică între musulmani și europeni.


Orgia „singuratică” de la Bruxelles! Culisele unei mușamalizări de pomină


Kepel susține, de altfel, că există un pericol real de a asista la „balcanizarea Europei de-a lungul unor fracturi etnice și religioase” și că musulmanii ar putea crea în Europa comunități quasi-separate, cu școli proprii, partide islamice și un mod de viață diferit.

Din câte se pare, teoriile lui Kepel au un sâmbure de adevăr. Confirmarea vine chiar de la jihadiști. În iulie 2006, un musulman născut în Franța, Lattossi Abballa, a intrat în live pe Facebook și a lansat un apel public pentru uciderea a șapte personalități ale vieții publice franceze. Printre acestea figura și Gilles Kepel.


Înfricoșătoarea viziune a Papei Leon al XIII-lea despre „secolul Satanei”. Se adeverește?

 


Mult mai greu de crezut este posibilitatea ca Franța să mai fie condusă vreodată de un rege creștin sau trecerea Rusiei, a Marii Britanii și a Chinei  la catolicism. Căile Domnului sunt, însă, nebănuite, iar viziunile Fericitei Anna Maria Taigi nu au dat greș până acum.