Belgianul Ariel Jacobs (59 de ani), antrenorul echipei FC Copenhaga, consideră că jucătorii săi au pierdut nemeritat partida cu Steaua, din Grupa E a Ligii Europa.
"Am un gust amar. Steaua a avut o singură ocazie importantă pe tot parcursul meciului, dar ne-a învins. Puteam pleca cu un punct de la Bucureşti, echipa mea a avut câteva situaţii bune de a marca în repriza a doua. Din păcate, e greu să mai revii când primeşti un gol pe final de meci. Probabil că jucătorii mei au respectat Steaua mai mult decât ar fi trebuit. De multe ori, au pierdut uşor mingea, ceea ce, de regulă, nu se întâmplă la noi. Grupa noastră este una strânsă, în care se poate întâmpla orice. Asta o demonstrează victoria obţinută de Molde în faţa celor de la VfB Stuttgart. Probabil că, după tragerea la sorţi, nimeni nu se aştepta ca Stuttgart să aibă doar un punct după două meciuri", a declarat Ariel Jacobs, la conferinţa de presă de la sfârşitul partidei. Antrenorul belgian al echipei daneze a pus tunurile şi pe arbitri: "Fotbaliştii Stelei au jucat destul de dur şi cred că arbitrul ar fi trebuit mai multe cartonase galbene. Dar asta e se mai întâmplă să greşească şi arbitrii".