ARHIVA SIPA, O „BOMBĂ CU CEAS”. Judecătorul Cristi Danileţ, audiat în Parlament. Informații de ultimă oră!

Comisia parlamentară care anchetează desfiinţarea fostului serviciu de informaţii al Ministerului Justiţiei (SIPA) continuă audierile celor care au avut acces la arhiva SIPA. Reamintim că cel care a făcut primul dezvăluirile privind arhiva SIPA a fost jurnalistul Dan Andronic care a devoalat în Evz faptul că mai multe documente au fost copiate din arhiva SIPA, în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, comisie la care a participat și judecătorul Cristi Dănileț. Precizăm și faptul că urmare dezvăluirilor, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a confirmat copierea a peste 3000 de file din arhiva SIPA și faptul ca acolo au patruns persoane fără certificat ORNIS.

Marţi, 24 aprilie, începând cu ora 9.30, Comisia parlamentară de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie se va întruni în sala Dimitrie Cantemir din Senat.

 

ARHIVA SIPA, O „BOMBĂ CU CEAS”. Seria AUDIERILOR continuă. LISTA GREILOR chemați să dea explicații - News Alert!

Au fost invitați Andreea Iurea, fost membru în comisiile de inventariere a arhivei SIPA, Cristian Vasilică Danileţ, fost consilier al ministrului Justiției, fost membru în comisiile de inventariere, Cătălin Zlotea, subofițer operativ ANP, Florin Teodor Andronache, angajat SRI, şi Valentin Gigi Ignuţă, președintele comisiei de inventariere, potrivit informațiilor stiripesurse.ro.

Săptămâna trecută, în comisie au fost audiaţi trei foşti miniştri ai Justiţiei - Rodica Stănoiu, Mona Pivniceru şi Robert Cazanciuc - şi fost angajaţi ai ANP şi SIPA.