Arestat după ce și-a omorât prietenul în timp ce conducea beat curcă

Arestat după ce și-a omorât prietenul în timp ce conducea beat curcă

Adolescentul de 18 ani din Oradea care, joi seară, în timp ce conducea băut, s-a răsturnat pe un câmp și și-a ucis prietenu, a ajuns după gratii

Comisarul şef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, a declarat, sâmbătă, pentru colegii de la ziarul Bihoreanul că şoferul a fost prezentat de poliţişti în faţa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, iar ulterior instanţei, cu propunere de arestare preventivă. „Judecătorul a admis, sâmbătă, propunerea procurorului şi tânărul a fost arestat pentru 30 de zile„, a declarat Alina Dinu. Accidentul s-a produs joi seară, pe un drum comunal. Tânărul şofer, care îşi luase recent permisul de conducere, conducea pe direcţia Ginta - Săldăbagiu Mic, când, „pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil neasfaltat, acoperit cu pietriş) şi a consumului de alcool, a părăsit partea carosabilă prin partea stângă a sensului său de deplasare şi s-a răsturnat pe câmp”. Prietenul său, Cristian V., elev în clasa a XI-a, la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Oradea, a murit pe loc ca urmare a rănilor grave suferite. Şi şoferul, la rândul său elev la Colegiul Național Emanuil Gojdu, a fost rănit, suferind leziuni uşoare. Adolescentul a fost testat cu aparatul etilotest, care a arătat că avea o concentraţie de 0,36 mg / litru alcool pur în aerul expirat.

 

Ne puteți urmări și pe Google News