Arestări pentru trafic de migranţi la Constanţa. Călăuzele luau câte 6000 de euro de la sirieni

Cei 15 migranţi sirieni, trei dintre ei minori, depistaţi ieri într-o fermă din comuna Mihail Kogălniceanu, au spus anchetatorilor că plătiseră câte 6000 de euro celor două călăuze care i-au introdus ilegal în România. Cei doi suspecţi sunt cercetaţi în stare de reţinere, pentru trafic de migranţi.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe 24 de ore a inculpaţilor Salim Memet şi Ainur Memet, ambii din Medgidia. Probatoriul administrat în cauză a relevat că „în dimineaţa zilei de 25 februarie 2014 organele de urmărire penală au depistat în comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, un număr de 15 migranţi de origine arabă, în legătură cu care există suspiciunea rezonabilă că au fost trecuţi ilegal peste frontiera româno-bulgară, în zona Negru Vodă, fiind ascunşi printre mărfurile transportate cu autovehicule, de inculpaţi”. Şoferii i-au lăsat, pentru scurt timp, într-o clădire dezafectată a unei fermei din Mihail Kogălniceanu. Transfugii au fost însă văzuţi de paznicul fermei, care speriat, a sunat la poliţie reclamând că au intrat hoţii peste el. Cele două călăuze s-au întors cu o dubă cu numere de Bulgaria, nimerind chiar în mijlocul poliţiştilor care începuseră cercetările. Salim şi Ainur Memet le-au spus poliţiştilor că s-au rătăcit şi că de fapt căutau aeroportul. “Din datele de anchetă a rezultat că migranţii proveneau din zone de conflict arabe, fiind în tranzit prin România, iar că fiecare dintre aceştia ar fi plătit celor doi inculpaţi suma de 6.000 de euro, în schimbul traficării dinspre Bulgaria către Europa de Vest” informează Parchetul Tribunalului Constanţa. Procurorii au formulat astăzi pentru cele două călăuze, propunere de arestare pe 29 de zile, trimisă la Tribunalul Constanţa. Cei 15 migranţi sirieni sunt în custodia poliţiştilor de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, participând la o reconstituire a intrării ilegale în ţară. “Dacă vor solicita statut de refugiat, îi vom duce la Centru pentru Imigranţi Galaţi, dacă nu, vor fi trimişi la Centrul de cazare a străinilor luaţi în custodie publică de la Otopeni” a declarat pentru EVZ şeful Serviciului de Imigrări Constanţa, comisar şef Ioan Obreja.   Acest articol este proprietatea Evenimentului zilei și este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parțială a conținutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicațiile tipărite - ziarul Evenimentul zilei, iar pentru publicațiile online - www.evz.ro