Arderea Noului Testament în Israel atrage critici

Sute de exemplare ale Noului Testament au fost arse în oraşul israelian Or-Yehuda, situat în apropiere de Tel Aviv, incident care a atras criticile organizaţiilor pentru libertatea religioasă, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei israeliene, Micky Rosenfeld, a anunţat iniţierea unei anchete în acest caz. Presa israeliană l-a citat pe Uzi Aharon, viceprimarul din Or-Yehuda, care a declarat iniţial că el a organizat grupuri de elevi pentru arderea a sute de exemplare ale Noului Testament.

După ecourile apărute în presa internaţională în ultimele două săptămâni, viceprimarul a încercat să explice că nu "intenţiona arderea cărţilor".  

În cursul acestei zile, Aharon a explicat că el colecţiona exemplarele Noului Testament şi alte "materiale de propagandă mesianică", dar nu intenţiona să le ardă.

Incidentul a atras criticile comunităţilor minoritare de evrei creştini, precum şi ale organizaţiilor evanghelice din America de Nord, Europa şi Asia.

(21:15)