Președinții Consiliilor Județene din Covasna, Harghita şi Mureş au început o campanie de strângere de semnături pentru a convinge conducerea Căilor Ferate Maghiare că este nevoie de mai multe vagoane pe ruta localităților din zonă până la Budapesta.
Cei trei i-au înmânat ministrului ungar al inovaţiei şi tehnologiei, dr. Palkovics László, cererea cu doleanțele lor. „Călătorii de pe ruta Braşov - Ţinutul Secuiesc - Budapesta au semnalat faptul că în urma diminuării numărului de vagoane, trenurile Corona şi Harghita au devenit foarte aglomerate. În vederea îmbunătăţirii condiţiilor de transport feroviar internaţional, Consiliile Judeţene din Ţinutul Secuiesc, respectiv organizaţiile locale ale UDMR au demarat acţiuni de strângere de semnături. La acest demers s-au alăturat numeroşi voluntari, acesta fiind un important mijloc de legătură între Ţinutul Secuiesc şi Budapesta. Din luna aprilie şi până acum s-au strâns mai mult de o mie cinci sute de semnături”, se arată în comunicatul transmis de cei trei președinți de Consilii Județene.
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, a afirmat că l-a informat şi pe premierul Ungariei, Viktor Orbán, cu privire la acest lucru, arătând că linia este frecvent utilizată de studenţi, oameni de afaceri, precum şi de turişti maghiari care aleg ruta Sfântu-Gheorghe - Miercurea Ciuc - Târgu-Mureş - Cluj-Napoca – Budapesta.
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, aduce încă un argument, spune că „menţinerea acestei legături de transport directe este importantă nu doar din punct de vedere economic, ci este şi un interes naţional”.