ARDE DNA-ul! Un nou scandal vizează INFRACȚIUNILE din JUSTIȚIE. Sunt implicate PERSONAJE GRELE. Cine apasă „BUTOANELE PUTERII”?

Gelu Diaconu, fostul preşedinte al ANAF în perioada 2012-2016, anunţă că a depus la CSM o plângere împotriva lui Doru Ţuluş, fost procuror DNA. Ţuluş a instrumentat dosarul în urma căruia Diaconu şi-a pierdut funcţia de la ANAF, în 2016. După doi ani, dosarul a fost respins de instanţă şi, ulterior, clasat de DNA. Gelu Diaconu anunţă şi că urmează să adreseze o plângere penală Secţiei de inverstigare a infracţiunilor din justiţie

„Astazi, am depus la CSM plângerea împotriva procurorului Doru Tulus, dupa ce timp de 3 ani am suportat oprobriul public, neîncrederea prietenilor, distrugerea carierei și a exercitării profesiei, blocarea prin sechestru judiciar a unei tranzacții patrimoniale reprezentând munca de-o viată a familiei, costuri avocațiale etc., fiind implicat într-un dosar care a fost clasat definitiv de DNA în luna august a.c., deoarece fapta incriminata nu există.

Pe data de 11.02.2016 scriam în comunicatul ANAF transmis mass-media, cu referire la dosarul în care m-a acuzat procurorul Doru-Florin Tulus, următoarele: „Am solicitat să fiu audiat, reținut sau arestat pentru clarificarea cu celeritate a acestui dosar kafkian” și „În ceea ce privește solicitarea doamnei ministru Dragu, de a-mi prezenta demisia, precizez ca nu îi voi da curs întrucât doresc să fiu demis din funcție, astfel încât la finalizarea acestui dosar cineva să-și asume consecințele acestei măsuri”.

„În perioada scursă de atunci, de aproape trei ani, mi-am susținut nevinovăția calificând acțiunea procurorului Doru Țulus și a acolitilor săi ca fiind opera unor habarniști sau ticăloși.Nu am atacat justiția și nu m-am raliat la gasca lui Dragnea, care mai are puțin și o va confisca iremediabil prin modificarea legilor și plasarea cozilor ei de topor la butoanele sistemului judiciar!”

Am susținut că am încredere în justiția română acționând consecvent pentru demontarea mârșăviilor lui Tulus&co, obținând respingerea definitivă a dosarului în camera preliminară a ICCJ, disjungerea și clasarea cauzei de către DNA.

A venit vremea ca instituțiile justiției (CSM, INSPECȚIA JUDICIARA, DIRECȚIA pentru INVESTIGAREA INFRACȚIUNILOR SĂVÂRȘITE DE JUDECĂTORI ȘI PROCURORI etc.) sa își facă bine treaba și sa stabilească dacă procurorul Țulus:

-a acționat la comandă politică sau la comanda șefilor săi;

-a acționat sub influenta unui grup infracțional evazionist ca „răzbunare” ăn urma acțiunilor ANAF;

-a acționat deliberat cu lipsă crasă de profesionalism și cu comiterea unui sir de infracțiuni dintre care neglijenta și abuzul în serviciu ar fi cele mai ușoare.

În oricare dintre aceste situații procurorul și acoliții sai trebuie aruncați ca o măsea stricata din sistem și anulate drepturile speciale din bani publici de care s-ar bucura de-a lungul vieții. De aceea, astăzi, cu ajutorul acelorași avocati Stan și Mihuț, am făcut un prim pas și am depus la CSM plângerea împotriva procurorului Doru Tulus. Voi continua sa va tin la curent cu evoluția acestui caz", scrie Gelu Diaconu pe Facebook.

DNA a dispus în luna august clasarea acuzaţiilor faţă de fostul şef ANAF, Gelu Diaconu, în dosarul ce viza fapte de corupţie în legătură cu cheltuirea fondurilor europene destinate integrării sociale a persoanelor de etnie romă, deoarece fapta nu există, notează știripesurse.ro.