Arafat-Omul, într-o benzinărie, față-n față cu realitatea. De ce i s-au plâns vânzătoarele

Arafat-Omul, într-o benzinărie, față-n față cu realitatea. De ce i s-au plâns vânzătoarele

Șeful DSU, Raed Arafat, a povestit un scurt episod petrecut joi seară, într-o benzinărie.

Raed Arafat a spus, la Digi 24, că joi seară, în timp ce intra într-o benzinărie, a văzut mai mulți tineri care nu purtau măști de protecție. Apoi, șeful DSU le-a întrebat pe vânzătoare de ce nu le atrag atenția, iar femeile i-au răspuns că atunci când au făcut-o, clienții au plecat fără să plătească sau le-au înjurat.

„O parte dintre români au devenit neglijenți, nu se respectă reguli de bază. Măsurile de relaxare rămân, vedem că nu se respecta toate: avem poze de la terase cu mai mulți participanți, e clar că sunt prieteni diferiți care stau acolo și e foarte greu de reglat”, a adăugat Raed Arafat.

Raed Arafat şi marea necunoscută din trecutul său. După zeci de ani s-a aflat!

Raed Arafat este unul dintre cele mai pronunţate nume în această perioadă marcată de pandemia de coronavirus.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel poate fi explicat şi interesul pentru viaţa personală a şefului Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Una dintre cele mai întâlnite întrebări este legată lipsa unei soţii în viaţa lui Raed Arafat. De ce nu s-a căsătorit șeful DSU până la 56 de ani. Cariera… Ea este „de vină” pentru statutul de burlac pe care-l are Raed Arafat în prezent.

„Când ești ocupat zi, noapte, tot, nu vrei să faci și acest lucru (n.r. – căsătoria) și să faci și rău unei familii. Ca să spui că am familie, dar în același timp să nu ai familie… Pentru că trebuie să alegi la un moment și trebuie să reduci activitatea pe o parte. Eu nici astăzi nu pot să reduc activitatea asta atât de mult ca să pot să spun am timp liber sau liniște. Nu regret și fiecare chestie are un aspect pe care trebuie să-l înțelegi: pentru a face asta, trebuie să renunți la asta, pentru a face un lucru, trebuie să scazi un alt lucru. Asta înseamnă să duci o pasiune până la capăt și să o duci continuu, cu același nivel de pasiune, să nu o scazi”, a declarat Raed Arafat recent la Digi24.

Mai mult, şeful DSU a recunoscut că nu și-a dorit niciodată să facă o femeie să sufere din cauza programului încărcat pe care l-a avut încă din tinereţe.

„N-am vrut să las pe cineva să mă aștepte la infinit acasă sau să nu mă mai aștepte… (râde). Pentru că asta este în final, la un moment dat o să-ți spună, mai ales dacă ai și copii… Sunt mulți care trec sau au trecut prin această situație. La un moment dat, trebuie să stai și să alegi, trebuie să stai și să spui: da, merge așa sau renunț la asta sau nu mai fac asta, ca să pot să fac cealaltă parte. Deci nu merge să lucrezi cum am lucrat eu și asta toți colegii știu, și ca program de lucru și tot… Să mai ai și alte obligații e foarte greu”, a mai spus Arafat.

De altfel, dezvăluirile lui Arafat au fost confirmate de Wargha Enayati, un fost coleg de facultate și cel mai bun prieten al acestuia.

Conform revistei viva.ro, el a povestit în urmă cu doar câțiva ani o întâmplare amuzantă din tinerețea secretarului de stat.

„Mama mea venea din Germania să mă viziteze, iar noi deja eram ca o familie. La un moment dat, Raed a fost dat afară din Cluj și a fost trimis la Târgu Mureș. («Comportamentul nepotrivit era încercarea de a înființa primul departament de terapie-intensivă acolo», a ținut să precizeze Arafat) Mama a zis: «trebuie să vorbim cu Raed, nu se mai poate! Trebuie să se căsătorească. Mama lui nu e aici și trebuie să avem grijă de el». I-am zis: «Ok, mamă, încearcă!». Și am lăsat-o trei zile la Târgu-Mureș, cu Raed. Când m-am întors, mi-a zis: «Wargha, și dacă vrea să se căsătorească, te rog din tot sufletul, și-l rog și pe Raed, să nu o facă, pentru că viața lui e o nebunie!». Era zi și noapte cu telefoanele în jurul lui…”