Editura Evenimentul si Capital

"Arabii" de la Herghelia Mangalia, un spectacol deschis turiştilor din sudul litoralului

69988791594856431138c6110553e011
Autor: | | 0 Comentarii | 0 Vizualizari

Herghelia Mangalia, una dintre cele mai vestite din sud-estul Europei, pepinieră de pur-sânge arabi aşteaptă în fiecare zi, de la primele ore ale dimineţii şi până seara târziu, turiştii care doresc să viziteze padocurile, dar şi pe cei ce vor să urmeze o oră de echitaţie cu unele dintre cele mai frumoase şi mai liniştite exemplare de aici.

La herghelie trăiesc numai puţin de 320 de pur-sânge arabi, precum şi opt ponei. Pe lângă animalele scoase la vânzare, herghelia are şi un „lot“ special, de numai câteva exemplare, a căror valoare este „inestimabilă“, după cum afirmă şeful unităţii, Constantin Ancuţa. br / br / Chiar în urmă cu câteva zile, pe hipodrm au avut loc „calificările“ pentru promovarea tineretului cabalin la Herghelia Naţională: şase dintre „tinerii“ armăsari de la Mangalia au fost astfel trecuţi în patrimoniul public al statului şi vor fi trataţi precum nişte prinţi. Mai mult, ne spune şeful Hergheliei Mangalia, ing. Constantin Ancuţa, „noi ne-am dori ca primăriile din judeţ să apeleze la noi, pentru ameliorarea raselor de cai din localităţile din jur“, iar aceasta, fireşte, în mod gratuit.br / br / img style="width: 528px; height: 299px" src="uploads/pics/echitatie4.jpg" clickenlarge="1"" alt="" width="528" height="299" /> La herghelie puteţi veni oricând, mai ales când zilele ceva mai întunecate nu vă oferă prilejul să mergeţi la plajă. O oră de echitaţie vă costă 80 de lei pe un pur sânge arab, iar pe un ponei – 40 de lei. Preţul unui tur al hergheliei este de 2 lei pentru elevi şi studenţi, 10 lei pentru adulţi şi 6 lei/persoană pentru grupurile organizate. Abonamentele sunt 300 de lei pentru pur sânge arabi (şase ore plătite şi una gratuită) şi 200 de lei pentru ponei. Ora de călărie în padoc este 60 de lei, iar în spaţiu deschis (pe malul mării, în pădure etc) – 150 de lei. Filmările, fotografiile profesioniste sunt 500 de lei/ora/cal, iar plimbările cu trăsura trasă de un pur sânge este 80 de lei/ora.

„După ce te plimbă, calul vrea să te ţină minte“

Ora de echitaţie începe simplu: îngrijitorul calului şi cel ce vă va fi profesor vă învaţă, mai întâi, că animalul vă este un prieten, pentru că exemplarele selectate sunt dintre cele mai blânde. „Oniţa e tânără, e cea mai blândă dintre iepele de la noi. Şi sora ei o ţinem tot pentru echitaţie, e ceva mai vioaie, dar are un caracter la fel de bun“, ne spune Nelu Dogaru, profesorul de echitaţie „de serviciu“ de la manej. Nelu vă spune cum să urcaţi pe cal – nu e lucru uşor, deşi la prima vedere aşa pare – şi cum să vă menţineţi în şa. „Când te-ai urcat în şa, nu mai ai pic de frică. Calul nu ţi-ar face rău niciodată. După ce te plimbă, frumos este să cobori şi să îl mângăi, pentru că aşa te va „simţi“ şi data viitoare te va recunoaşte“, mai spune Nelu. Zona de echitaţie este destul de restrânsă, dar asta pentru cei abia iniţiaţi în tainele călăriei. „Veteranii“, cei ce au urcat în şa de multe ori, pot opta şi pentru o plimbare la malul mării îndeosebi seara, când numărul turiştilor este ceva mai mic pe plajă. În cazul în care vă mulţumiţi cu o plimbare prin herghelie, trebuie să vizitaţi neapărat atât padocul iepelor cu mânji – cei „mici“ sunt, prin ei înşişi, un adevărat spectacol – dar şi grajdurile cailor de prăsilă, cei mai frumoşi şi mai nepreţuiţi armăsari ai rasei, din ţara noastră.

Cresc pensiile, de la 1 martie! Este OFICIAL! Care sunt pensionarii ce vor primi BANI mai multi

Pagina 1 din 1
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Turism

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 09:24 Fosta șefă a DNA, vizată în 19 dosare la Parchetul General 08:30 Aducerea lui Nicolae Popa în țară – parte dintr-o mai amplă Operațiune politico-mafiotă. România lui Cristoiu 08:27 IMAGINI EXPLOZIVE cu Laura KOVESI. UNDE a fost SURPRINSĂ înainte de ZBORUL în JAKARTA. Breaking news 07:20 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.” 07:11 Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi A FOST IMPLICATĂ în aducerea în ţară a lui Nicolae Popa. DEZVĂLUIRI ŞOCANTE ale fostului preşedinte Traian Băsescu 21:41 News alert: TOADER îi va ALEGE lui KOVESI subalternul, dacă va câștiga postul. „Trimit propunerile la Bruxelles!” 20:40 Nicolae Popa aruncă BOMBA despre extrădarea sa: „Traian Băsescu a fost implicat! Să plătească și el și Kovesi!” AMĂNUNTE INCENDIARE 18:03 Un politician important detonează BOMBA în STATUL PARALEL: „Coldea planifica și dădea comanda, iar Kovesi executa.” 23:12 Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA!