Surpriză de proporţii în Arabia Saudită: Ibrahim al-Assaf este noul șef al Diplomației

Surpriză de proporţii în Arabia Saudită: Ibrahim al-Assaf este noul șef al Diplomației

Regele saudit Salman l-a numit pe Ibrahim al-Assaf în funcția de șef al Diplomației, în locul lui Adel al-Jubeir, care va fi ministru de stat la Afacerile externe, conform AFP.

Fostul ministru de finanţe Ibrahim al-Assaf a fost numit ministru de externe, acesta a fost retrogradat la funcţia de ministru de stat pentru afaceri externe, informează agenţia saudită SPA, preluată de Agerpres.

Al-Assaf este în vârstă de 69 de ani şi  a fost ministru de finanțe până în 2016, timp de 20 de ani. El. 

Remanierea include şi noi veniţi la Ministerele Gărzii Naţionale, Informaţiei şi Educaţiei. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Regele saudit a ordonat de asemenea reformarea a două consilii influente referitoare la securitatea şi dezvoltarea economică, conduse de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman_ Acesta îşi păstrează posturile de vicepremier şi ministru al apărării. 

Turki al-Sheikh, văzut ca un apropiat al prinţului moştenitor, a fost eliberat de funcţia de şef al agenţiei de stat pentru sport, potrivit SPA. Totuşi, al-Sheikh a fost numit şef al unei agenţii de stat create în 2016 ca parte a eforturilor regatului de a-şi diversifica economia bazată pe petrol. 

Remanierea are loc la peste două luni după uciderea jurnalistului disident saudit Jamal Khashoggi în consulatul Riadului din Turcia.  Khashoggi a fost un critic vehement al prinţului moştenitor saudit. 

Oficialii saudiţi au negat în mod repetat că Mohammed bin Salman are legătură cu crima ce a declanşat reacţii de condamnare la nivel global. 

Unsprezece bărbaţi saudiţi au fost inculpaţi, din totalul de 21 de cetăţeni saudiţi arestaţi în legătura cu uciderea lui Khashoggi.  Procurorii saudiţi au afirmat că vor să obţină pedeapsa cu moartea pentru cinci dintre ei.

 

 

 

 

 

 

 

 

Regele Salman al Arabiei Saudite a decretat astăzi o remaniere guvernamentală substanțială în urma scandalului internațional cauzat de asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi cu aproape trei luni în urmă în incinta consulatului saudit din Istanbul., transmite Radio Europa Liberă.

Au fost înlocuiți, între alții, ministrul de externe, al informației, al presei și ministrul educației. Regele a mai cerut remanierea consiliilor țării care supraveghează economia și securitatea. Ambele vor rămâne însă sub conducerea prințului moștenitor Mohammad Bin Salman, cel împotriva căruia s-au îndreptat acuzațiile de comandare a uciderii lui Khashoggi, un critic de-al său. În urma remanierii, prințul moștenitor care mai este vicepremier și ministru al apărării, și-a sporit aparent influența prin acordarea de funcții unor aliați ai săi.