Scriitorul și politologul Dan Pavel explică, pe Facebook, de ce Ungaria rămâne o țară importantă pentru SUA, în pofida delirului antiamericanului Viktor Orban, dar avertizează că apropierea tot mai evidentă a puterii de la Budapesta de Putin și Federația Rusă reprezintă o problemă din ce în ce mai mare.
”Vizita în Ungaria a fostului director al CIA, actualul Secretary of State, Mike Pompeo, arată cît de importantă rămîne această țară pentru SUA. Diaspora maghiară din USA este deosebit de respectată. Or, apropierea lui Orban Viktor de Rusia și Putin arată că este ceva putred în Ungaria.
Pe vremea comunismului, Orban milita pentru retragerea trupelor sovietice din Ungaria (din România s-au retras în anul în care eu m-am născut). Rusia a devenit mai periculoasă acum, pentru că nu mai susține doar organizațiile de extremă stîngă din lume. Acum sunt susținute orice forțe politice în stare să submineze ordinea occidentală, democratică și liberală. Obama a greșit că a permis apropierea dintre Ungaria și Rusia. Nici o țară din regiune nu este atît lipsită de importanță încît să fie neglijată de politica externă americană.
Dacă Orban continuă cu prostiile, s-ar putea trezi că are o soartă la fel de incertă precum Maduro din Venezuela, un antiamerican aflat în delir.
Toată povestea se va lămuri însă după încheierea activității comisiei speciale de investigare a legăturilor dintre Trump și Rusia. Iar instituțiile americane de politică externă nu îi permit actualului președinte să facă chiar orice politică are el chef”, scrie Dan Pavel.