După aproape patru ani de proces, ieri, 6 iulie, Sorin Strutinsky, unul dintre cei trei membri ai Tripletei toxice de la Constanța, din care mai fac parte Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență.
În acest moment, din seria condamnărilor mafiei de la malul mării lipsește cel puțin o piesă importantă: Decebal Făgădău, și el acuzat într-un dosar DNA de abuz în serviciu, mai precis pentru că a dat o mână de ajutor ilegală omului de afaceri Florin Cârstocea. Actualul primar i-a succedat lui Mazăre nu doar în scaunul de edil, ci și în rolul de slugă a grupurilor de interese constănțene care vor să-și păstreze status-quo-ul privilegiat.
În decembrie 2017, Direcția Națională Anticorupție (DNA) anunța că Decebal Făgădău, primarul Constanței din iunie 2016, este urmărit penal și acuzat de abuz în serviciu, alături de Radu Mazăre și alți funcționari din Primăria Constanța. Procurorii DNA Constanța susțin că Decebal Făgădău a emis o autorizație ilegală de construire, fără să țină cont de o hotărâre judecătorească prin care magistrații Curții de Apel Constanța anulaseră o autorizație anterioară. Este vorba de autorizația dată imobilului „Riviera Residence“, aparținând societății RHC City Crown, administrată de omul de afaceri Florin Cârstocea.
Cârstocea este un vechi amic al lui Radu Mazăre, alături de care omul de afaceri își petrecea zilele de naștere în cluburi de fițe din Mamaia, după cum a relatat Info Sud-est. Potrivit publicației, în 2009, Cârstocea ar fi cerut să construiască un imobil de P+5-6E pe plaja din fața Hotelului Majestic, deținut de Mohammad Murad. Omul de afaceri libanez a cerut și obținut în instanță anularea autorizației de construire, însă Primăria Constanța, prin semnătura viceprimarului la acel moment, Decebal Făgădău, a emis o nouă autorizație de construire, fără să țină cont de procesul aflat pe rolul Curții de Apel Constanța.
Din conflictul dintre cei doi milionari, Făgădău avea foarte multe de pierdut. Faptul că cei doi au căzut la pace anul trecut (afaceristul libanez a primit un etaj întreg în complexul de lux pe care dorea să-l dărâme, iar el a renunțat în schimb la acțiunea în instanță) a fost o mană cerească pentru primar. Astfel, presiunea publică creată de acest conflict asupra edilului s-a dezamorsat, ceea ce probabil a dus și la o întârziere a soluționării dosarului. Așa se face că nici până azi Făgădău n-a fost trimis în judecată.
De fiecare dată, actualul primar al Constanței a refuzat să vorbească cu presa despre acuzațiile pe care i le aduc procurorii DNA Constanța și a precizat că nu vrea să comenteze în niciun fel calitatea de suspect pe care o are în acest dosar, alături de Radu Mazăre și ceilalți funcționari din Primăria Constanța.
În 29 iulie 2016, întrebat dacă Primăria Constanța va mai emite autorizații de construire pentru clădiri ridicate pe plajă, Decebal Făgădău declara categoric, în cadrul unei campanii desfășurate de Info Sud-Est în parteneriat cu HotNews: „Nu! Primăria nu va mai autoriza construcțiile pe plajă!“. Doar că răspunsul lui Făgădău, foarte ferm la acea vreme, nu a avut corespondent în realitate, pentru că Primăria Constanța a continuat să emită autorizații de construire pe plajă, atât înainte, cât și după declarațiile făcute de primar în iulie 2016.
Cine este Florin Cârstocea
Numele lui Florin Cârstocea este strâns legat de Decebal Făgădău încă din perioada de aur a tripletei Mazăre-Strutinsky-Constantinescu, când actualul edil era deja locotenentul lui Mazăre și semna autorizații de construcție. Vechea prietenie s-a materializat într-un consistent sprijin financiar în campania electorală din 2016, când Făgădău i-a succedat lui Mazăre, trimis deja la acel moment în judecată în mai multe dosare. Făgădău nu s-a ferit să-l măgulească public pe Cârstocea, astfel că declara în 2017 că îi place să se considere „un amic al unui om încăpățânat, al unui om perseverent, al unui om pe care sper să îl clonez ca și comportament”. Admirație care l-a făcut să încalce ușor legea, dându-i autorizatție de construție în mod abuziv.
Poate că Făgădău își imaginează că, dacă ar avea mai mulți milionari aflați în poziția 103 în topul Capital, cum e Cârstocea, cu o avere estimată de 60 de milioane de euro, ar mai avea o șansă la un nou mandat. În realitate, tocmai ilegalitățile comise pentru a-i aranja apele lui Cârstocea l-ar putea scufunda pe Făgădău. Împăcarea dintre Cârstocea și Murad nu anulează faptele de natură penală săvârșite de actualul edil, prin urmare este de așteptat ca justiția să își facă treaba până la capăt, ca în cazul lui Strutinsky-Mazăre-Constantinescu.