Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a descoperit la o verificare efectuată recent că 99% dintre cazurile din Caracal au fost clasate. Marţi seară, la Antena 3 a fost prezentat un document uluitor.
De asemenea, mai mulţi anchetatori au fost cercetați de Inspecția Judiciară
„În anul 2018 au rămas nesoluționate 1585 de cauze cu autor cunoscut, respectiv un procent de 47% din totalul cauzelor rămase nesoluționate la sfârșitul anului și 1754 cu autor necunoscut, respectiv un procent de 53% din totalul cauzelor rămase nesoluționate la sfârșitul anului”, potrivit unor surse CSM
„Din acestea rezultă o neimplicare a organelor de cercetare penală și a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cracal în anul 2018 în vederea identificării autorilor cu consecința trecerii în evidența pasivă și implicit a constatării prescripției răspunderii penale”.
„Ponderea semnificativă a cauzelor soluționate în sem I 2019 într-un termen de până la 6 luni de la sesizare din totalul cauzelor soluționate se corelează cu situația constatată de inspectori, în sensul că într-un număr considerabil de cauze numărul unic era obținut după administrarea întregului probatoriu de către organul de cercetare sesizat, iar după obținerea nr. unic nu se mai proceda decât la întocmirea referatului cu propunerea de adoptare a soluției de clasare, care era însușită în procent de aproximativ 99% de către procuror” se precizează în documentul prezentat la Antena 3.