APOCALIPSA PSD. Vestea care „DISTRUGE PARTIDUL”. Un nume GREU din politică face DECLARAȚII INCENDIARE. DRAGNEA, în PERICOL?

Fostul vicepremier din Guvernul Năstase, Ioan Rus, a dat vestea ce distruge în întregime PSD. Acesta susține că PSD s-a prăbușit iremediabil sub 30% în ceea ce privește încrederea poporului.

Ioan Rus, ex-vicepremier în Guvernul Năstase și fost ministru al Transporturilor în Guvernul Ponta – susține că, în realitate, PSD s-a prăbușit sub 30% în ceea ce privește încrederea și preferințele de vot.

De asemenea, Rus insistă că partidul a fost adevăratul organizator al referendumului pentru familia tradițională, demers de care Liviu Dragnea și ai lui și-au bătut joc.

„Este clar pentru oricine: Liviu Dragnea și partidul au organizat referendumul pentru familia tradițională – acum, nici asta nu mai recunoaște nimeni! – și l-au organizat într-atât de prost, încât și-au bătut joc de acest demers care a eșuat într-un mod lamentabil. Referendumul a fost foarte prost pregătit. Asta nu poate însemna nimic altceva decât că Partidul Social-Democrat nu mai este în stare să facă ceea ce își propune. Când îți fixezi o agendă importantă, îți faci niște calcule, niște analize serioase, lucrezi serios la mobilizare… PSD s-a chinuit, dar nu a reușit!

Povestea cu referendumul eșuat ne arată că, într-adevăr, PSD s-a prăbușit sub 30% în adevăratele sondaje – nu știu dacă la 27-28%, dar sigur se află sub 30%. Am auzit că asta susține și Adrian Țuțuianu – are dreptate. După atâtea convulsii, scandaluri, crize, prăbușirea este firească. Să nu uităm că, de aproape doi ani, acesta girează formule guvernamentale din ce în ce mai slabe, mai proaste – toate aceste erori și derapaje majore au spulberat imaginea și electoratul partidului. Este imposibil să îți stabilizezi sau să îți crești capitalul politic când comiți toate aceste enormități. Repet: PSD s-a prăbușit sub 30%”, a declarat Ioan Rus, conform PSNews.