Apelurile de pe mobil la 112 vor fi identificate

De la toamnă, toate apelurile efectuate din reţelele de telefonie mobilă la numărul unic de urgenţă 112 vor fi identificate, susţine ministrul Comunicaţiilor, Lazlo Borbely.

Reprezentanţii Ministerului şi cei ai companiilor de telefonie mobilă se vor întâlni pentru a stabili un set de măsuri ce se impun pentru a preveni valul de apeluri nejustificate la 112.

Astfel, orice apel nejustificat va putea fi identificat şi sancţionat. Soluţia de localizare a apelantului va fi testată în luna septembrie.

Acum, cei care apelează în mod abuziv serviciul 112 sunt bombardaţi, începând cu cel de-al cincilea apel nejustificat, cu un număr mare de mesaje text scurte care duc la blocarea cartelei de telefon. Aceste persoane riscă amenzi începând de la 5.000 de lei.

(15:30) Sursa:Realitatea