Editura Evenimentul si Capital

Apel DISPERAT către Iohannis:„Nu doriți stoparea abuzurilor și furturilor. Câți polițiști trebuie să mai moară ca să câștigați al doilea mandat?”

Autor: | | 2 Comentarii | 1107 Vizualizari

Președintele Klaus Iohannis a fost pus la zid de lideri ai sindicatelor din Poliție după ce a trimis la CCR Legea privind întărirea autorității polițistului. Iulian Surugiu, președintele SNAP, a transmis șefului statului o scrisoare deschisă în care îl îndeamnă să țină departe de Poliția Română bătăliile politice și susține că, prin acest demers, „vă doriți o Românie cu ape tulburi, unde stoparea abuzurilor, furturilor și a tuturor infracțiunilor să fie, în continuare, îngreunată”.

Klaus Iohannis a intrat în vizorul polițiștilor după ce a trimis la CCR Legea privind întărirea autorității polițistului, act normativ care a stat în dezbatere publică mai mult de 1 an și jumătate și a fost generat de acțiunile violente împotriva oamenilor legii în urma cărora mai mulți polițiști au fost uciși sau agresați de infractori. Cazul polițistului sucevean Sorin Veziteu, ucis în gara Burdujeni, din Suceava și cel al lui Ciprian Scfichi, agentul de la trupele specale atacat cu sabia de un interlop au stârnit un val de nemulțumire dar și de susținere a proiectului de lege. La scurt timp după criticile dure aduse de ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, față de gestul președintelui Iohannis, mai mulți lideri sindicali din Poliția Română, care au și participat la dezbateri și au fost de acord cu proiectul de lege, au lăsat deoparte nemulțumirile la adresa conducerii ministerului și au luat partea oficialului MAI.

Într-o scrisoare deschisă adresată lui Klaus Iohannis, președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP) atrage atenția asupra riscurilor la care sunt expuși polițiști dar și toți românii, deopotrivă, în cazul în care această lege nu va fi promulgată și cere șefului Statului să țină departe interesele politice de activitatea Poliției Române.

„Stimate domnule Președinte,

Nu îmi mai amintesc dacă v-am votat sau nu, dar sunteți și președintele meu. Vreau să vă informez că în anul 2018 sindicatele din Ministerul Afacerilor Interne s-au implicat în realizarea proiectului Legii privind întărirea autorității polițistului, în acest sens existând și o amplă dezbatere publică cu ONG-uri din societatea civilă. După parcurgerea acestor etape, legea a fost adoptată de Parlamentul României cu o majoritate covârșitoare, însă din păcate dumneavoastră ați contestat-o la Curtea Constituțională a României.

Desigur, este dreptul dumneavoastră, dar în calitate de președinte al Sindicatului Național al Agenților de Poliție doresc să vă readuc în atenție următoarele:

  • Polițistul este singurul actor care se luptă cu infractorul, punându-și viața în pericol în fiecare moment;
  • Polițiștul este cel care apără granița Uniunii Europene;
  • Polițistul este cel care are grijă ca infractorii să nu îi agreseze fizic pe procurori și pe judecători;
  • Polițiștii sunt primii care ajung la locul unui dezastru, iar dacă dumneavoastră sau familiei dumneavoastră vi se întâmplă ceva, primul lucru pe care îl faceți este să sunați la Poliție;
  • POLIȚIȘTII, LA ACEST MOMENT, SUNT PROST PLĂTIȚI.

Cu amărăciune vă scriu că dumneavoastră ar trebui să fiți și președintele polițiștilor. Să aveți în atenție și problemele cu care se confruntă aceștia și familiile lor.

Prin această acțiune îmi demonstrați că vă doriți o Românie cu ape tulburi, unde stoparea abuzurilor, furturilor și a tuturor infracțiunilor să fie, în continuare, îngreunată. Cel puțin eu așa văd lucrurile.

Capitalul electoral se câștigă luptând pentru o Românie sigură și stabilă, pentru un climat de liniște și siguranță publică.

În acest sens, vă cer, domnule Președinte, ca bătăliile politice pe care le duceți și le veți duce să le țineți departe de Poliția Română.

Prea mulți polițiști au murit în misiuni, prea mulți copii de polițiști au rămas fără un părinte.

De câți polițiști este nevoie să mai moară în misiuni pentru ca dumneavoastră să câștigați al doilea mandat?”

Mircea Badea, ce REACTIE! Ce a putut sa spuna despre CNA jurnalistul! De NECREZUT

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI