APEL DE PACE în SCANDALUL CASEI REGALE! MESAJUL unui reputat REGIZOR

Mișcarea pentru Regat și Coroană publică, pe Facebook, ”apelul de pace” pe care reputatul regizor Eugen Leahu (realizatorul filmului ”La MOREOM – Histoire et actualité”) îl adresează exponenților Casei Regale, în vederea îngropării oricăror disensiuni. Leahu îi solicită Principesei Margareta să-l reprimească pe Principele Nicolae în sânul Familiei Regale, dând astfel o pildă de unitate și de iertare creștinească în debutul Centenarului Marii Uniri.

EVZ vă prezintă apelul regizorului Eugen Leahu.

Familia Regală, simbol esențial al României

”Mesaj deschis de pace adresat Familiei Regale şi A.S.R. Principelui Nicolae al României Doresc Alteţelor Voastre Regale un an nou, cu sănătate, pace, iubire şi roade bune ! Ca orice român lucid, respect înaintaşii noştri, Regii României şi familiile regale pe care istoria ni i-a dat. Rolul pe care Alteţele Voastre le aveţi în reprezentarea românilor de pretutindeni în lume depăşeşte orice formalism politic. În regimul republican nelegitim, instalat în România prin forţa tancurilor sovietice în 1947, iar mai apoi continuat în 1990 prin metode destul de apropiate (represiuni, mineriade, manipulări), Familia Regală rămâne un reper socio-istoric inconturnabil, chiar şi fără o validare constituţională. Chiar dacă instituţia monarhică nu reprezintă actualmente în mod oficial Statul Român, Familia Regală a fost şi este un simbol esenţial al naţiunii române, iar noi, cetăţenii, îi acordăm respect.

”Refaceți unitatea!”

Pentru centenarul Marii Uniri, pe care-l aniversăm în acest an, românii de pretutindeni vor privi spre înaintaşii lor şi spre Familia Regală, cu speranţa legitimă de a regăsi un exemplu de continuitate, de justiţie şi, evident, de Unitate. În numele acestor valori, dar mai ales, pentru pacea sufletului regretatului nostru Rege Mihai, îndrăznesc, cu mult respect, cu simpatie şi cu smerenie, să rog Alteţele Voastre Regale să refaceţi unitatea Familiei Regale, reprimindu-l pe Principele Nicolae al României la locul ce i se cuvine de drept, prin descendenţa sa. Istoria a reţinut definitiv şi irevocabil imaginea tânărului Prinţ de numai şapte ani, pe care bunicul său, exilat de uzurpatorii adevărului, îl prezenta, în fine, sutelor de mii de români, care veniseră în 1992 la regăsirea propriei istorii. Faptul că decizia înlăturării Principelui Nicolae din sânul Familiei Regale se datorează mai curând unor disensiuni nesemnificative din sânul Casei Regale, decât unei decizii explicite a Majestăţii Sale Regele Mihai, este un lucru atât de evident, încât nu ne vom osteni să refacem aici lista acuzaţiilor ridicole şi neavenite ce i s-au adus. Incidentul în care Principele exclus din familie a încercat să-şi revadă pentru o ultimă dată în viaţă bunicul aflat pe patul de moarte, dar fără succes, este de un cinism atât de mare, încât ne aminteşte de repetatele expulzări ale Regelui Mihai, care dorea să se reculeagă la mormântul strămoşilor săi.

”Ce fel de exemplu de unire poate da unei ţări o familie dezbinată?”

Pentru atei, această atitudine e absolut contrară drepturilor omului (care respectă cel puţin prezumţia de nevinovăţie). Pentru ortodocşi, pentru catolici şi pentru protestanţi, interdicţia împăcării dinainte de moarte este un gest total necreştin. Dar câtă vreme suntem în viaţă, orice reconciliere e încă posibilă. Putem repara orice greşeală făcută “cu lucrul, cu gândul, fapta sau cuvântul, din ştiinţă, ori din neştiinţă”, împăcându-ne unii cu alţii. Pentru cei care sunt creştini, taina spovedaniei îşi are rostul ei tămăduitor. Pentru cei care cred în viaţa de apoi, este evident că sufletul Regelui Mihai nu-şi va putea afla pacea, dacă urmaşii lui sunt dezbinaţi. Ce fel de exemplu de unire poate da unei ţări o familie dezbinată? Să nu uităm: Regele Mihai i-a unit pe români chiar şi dincolo de mormânt. Căci, câte personalităţi sau evenimente au reuşit să-i reunească pe parlamentarii din Moldova şi pe cei din România, aşa cum « s-a întâmplat» la funeraliile Regelui nostru?

”Ne credeți numai când murim!”

Această atitudine unificatoare a Majestăţii Sale ar trebui să ne călăuzească mereu paşii, ştiind că Duhul unirii este cel bine plăcut Lui Hristos, ci nicidecum cel al dezbinării. "Îmbrăcati-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii şi pacea lui Hristos, la care aţi şi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să domnească în inimile voastre" - Col. 3, 14-15. P.S. « Ne credeţi numai când murim» - scrisesem pe o pancartă, care a fost imediat preluată de ziarul « România Liberă » în timpul manifestaţiilor din 1990, din Piaţa Universităţii. Cred că Regele Mihai ar fi putut afirma acelaşi lucru, după toată istoria care i-a fost rezervată lui şi poporului nostru. Iată încă un motiv pentru care îl vom cinsti mereu pe el şi pe urmaşii lui”, se arată în apelul regizorului Eugen Leahu.