Asociaţia Pro Democraţia (APD) constată că decupajul electoral al colegiilor uninominale, realizat abia după alegerile locale, crează controverse politice grave ce riscă să compromită, încă înainte de aplicarea sa, minima reformă electorală posibilă în virtutea noii legi a alegerilor parlamentare.
"APD face apel la toate partidele politice parlamentare să dovedească responsabilitate şi să creeze condiţiile pentru o soluţionare consensuală a divergenţelor legate de decuparea colegiilor uninominale, amintind că legea electorală este rezultatul unui compromis politic realizat în urma unui proces dificil de negocieri care s-au desfăşurat în mai multe etape între martie 2007 şi martie 2008", se arată într-un comunicat al Asociaţiei.
În aceste condiţii APD face apel la raţionalitate şi cere actorilor politici şi instituţionali implicaţi să renunţe la politizarea acestui subiect, să abandoneze "falsurile electorale" şi să asigure în mod transparent condiţiile pentru reprezentarea interesului general, iar nu al celui de grup, în viitorul Parlament al României.
Citiţi şi:
Harta colegiilor uninominale: Iaşi, Cluj, Ilfov
Harta colegiilor uninominale: Bistriţa-Năsăud şi Caraş-Severin
Harta colegiilor uninominale: Tulcea, Teleorman şi Gorj
(14:00)