Apartamentul lui Voiculescu, vândut cu 400.000 de euro!

Două persoane juridice şi trei persoane fizice au participat, ieri, la licitaţia organizată la sediul Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice pentru vânzarea apartamentului lui Dan Voiculescu din Şoseaua Kiseleff.

 Noul proprietar a oferit 1,9 milioane de lei, aproximativ 400.000 de euro, peste prețul de pornire, însă numele lui nu a fost făcut public, potrivit postului Digi TV. La licitaţie, în numele celui declarat adjudecatar (câștigător), a participat o femeie.

Potrivit informaţiilor, pe surse, la licitație s-a înscris firma Intact Publishing, deţinută de Intact Production, care, la rândul său, este deţinută de Grivco (29%), Corina Mirela Voiculescu (35,5%) şi Camelia Rodica Voiculescu (35,5%) – fiicele omului de afaceri. Aceasta a fost însă descalificată. „Intact Publishing a fost respinsă pentru că a fost considerată de ANAF ca fiind persoană interpusă”, au explicat sursele citate. „Au participat cinci persoane fizice și juridice. Adjudecatarul are la dispoziție cinci zile pentru a vira banii“, au precizat sursele citate.

ANAF a scos la vânzare prima proprietate deţinută de Dan Voiculescu: un apartament de patru camere de 200 mp situat pe Şoseaua Kiseleff, construit în 1961. Prețul de pornire al licitației locuinței a fost de 1.410.000 lei (320.000 euro). Voiculescu a primit o condamnare de 10 ani cu executare în dosarul ICA. Statul i-a stabilit un prejudiciu de 60 de milioane de euro. După ce milionarul a spus că nu are de unde să plătească suma, mai multe bunuri i-au fost sechestrate, urmând să fie scoase la licitaţie pentru recuperarea prejudiciului.