Filmul se anunță a fi unul incendiar, pentru că voluptoasa vedetă va interpreta rolul unei dansatoare de striptease. Alături de actrițele Constance Wu, Julia Stiles și rapperița Cardi B, Jennifer Lopez pune la cale un plan împotriva bogaților clienți de pe Wall Street, care obișnuiesc să le frecventeze când dansează la bară: vrea să îi ademenească pentru a le fura banii.

Ca să intre cât mai bine în rol, bomba-sexy a făcut și o adevărată cercetare: împreună cu partenerul ei, jucătorul de baseball Alex Rodriguez, s-a dus într-un club de striptease, de unde i-a oferit importante indicații scenaristei Lorene Scafaria. Filmul are la bază o poveste adevărată, despre o gașcă de dansatoare exotice care, după ani de zile de furat bani de la clienții bogătași, au fost arestate. Practic, fermecătoarele nimfe îi drogau pentru a le goli cardurile, iar aventura lor a fost publicată într-un articol din New York Magazine.

Coloana sonoră a producției este semnată de Cardi. B care, înainte să devină o cântăreață laureată cu Grammy, a fost stripperiță. Pe lângă Lopez, care interpretează rolul principal, Cardi B, Constance Wu și Julia Stiles, scenarista Lorene Scafaria le-a mai ales pe Keke Palmer, Lili Reinhart, Trace Lysette şi Madeline Brewer. Lansarea filmului va avea loc în data de 13 septembrie.

Te-ar putea interesa și: