Editura Evenimentul si Capital

Jafuri româneşti cu inconştienţă criminală: aparatură pentru bolnavii de cancer care n-a mers nici măcar o zi. E proiect european şi de aceea avem suspendate fondurile

laborator
Autor: | | 39 Comentarii | 3098 Vizualizari

Redox Lab din Cluj a adus 65 de aparate de conservare a trombocitelor, făcute într-un garaj infect din India, expresia aparţinând procurorilor DNA. Patroana Stela Trif a falsificat actele, spunând că le-a importat din Italia. Laboratoarele n-au funcţionat nicio zi, fiind bune de aruncat la fier vechi. Trif a venit cu cel mai mic preţ, dar tot şi-a permis un adaos de 120%.

DLAF (Departamentul de Luptă Antifraudă) a extras unul din dosarele de achiziţii pe fonduri europene de la Ministerul Sănătăţii şi a găsit ditamai grozăvia: aparatura pentru bolnavii de leucemie şi pentru cei cu afecţiuni oncologice era bună de aruncat la gunoi. Achiziţia, făcută pe sute de mii de euro, denotă o inconştienţă criminală, pentru că soarta a mii de bolnavi a fost pusă în pericol. Autoarea fraudei a încercat să şteargă urmele şi să-şi piardă urma. A venit cu cel mai mic preţStela Trif, o femeie de afaceri din Cluj, a importat din India, prin firma sa, Redox Lab, mini-laboratoare pentru conservarea concetratelor de trombocite, indispensabile în chirurgie sau pentru bolnavii de cancer. Aparatura a fost adusă cu girul Ministerului Sănătăţii, după o licitaţie pe care Stela Trif a câştigat-o cu un preţ cu 30% mai mic decât următoarea ofertă. Firma clujeană a luat aparatele de la Rajas Enterprises, din India, deşi în acte aceasta figura ca achiziţionată din Italia, de la KW Apparechi Scientifici. Anchetatorii au stabilit că factura provenită din Italia era falsă, nefiind înregistrată în contabilitatea Redox Lab. Nici documente care să dovedească transportul din Cizmă nu au fost găsite. Un garaj insalubru, invadat la propriu de maimuţe Cele 65 de echipamente "de stocare/conservare concentrate trombocite, cu incintă termostatată" nu au funcţionat nicio zi şi asta pentru că au dat rateuri de la primele testări. În realitate, laboaratoarele care aveau aplicate ştampile false, pe care scriau "Made în Italia", au fost produse în India, în nişte garaje insalubre. Procurorii DNA, care au trimis-o în judecată pe patroana de la Redox Lab, susţin că aparatura medicală de înaltă performanţă a fost produsă în nişte locuri care doar fabrică de aparatură medicală nu se poate numi. "O mahala din India, un garaj insalubru în faţa căruia se plimbă nestingherite, prin praf, animale sălbatice, maimuţe şi bivoli săbatici. La interior, oameni desculţi, pe jumătate dezbrăcaţi, care lucrează cu mâinile goale sau cu unelte rudimentare. Aceasta este fabrica şi în aceste condiţii a fost realizată aparatura medicală de laborator importată pentru România de către Redox Lab, în cadrul unui proiect european, pentru a utila un număr de 55 de unităţi spitaliceşti, centre de transfuzii sanguine dar şi săli de operaţii", susţin anchetatorii. Aparatură performantă bună de dat la fier vechiÎn Cluj Napoca au ajuns trei astfel de laboratoare speciale care nu au funcţionat nicio clipă. Unul la Instititul de Oncologie, altul la Institutul Inimii şi un al treilea la Centru de Hematologie. La toate cele trei institute clujene, cele trei echipamente nu au funcţionat deoarece rezultatele experimentale efectuate, cu probe de sânge, au indicat că aparatele sunt de proastă calitate, nu pot menţine temperatura constantă şi nici nu realizează o bună agitare a sângelui.Pe înţelesul tuturor, aceste echipamente speciale transformă sângele recoltat de la donatorii voluntari, în urma unei proceduri speciale, în plasmă şi în masă trombocitară. "Există operaţii chirurgicale, cum ar fi cele pe cord, unde pacienţii care prezintă hemoragii au nevoie urgentă de masă trombocitară. Sunt două derivate de sânge şi se folosesc pentru bolnavii care sângerează, dar la fiecare într-un caz anume", explică un chirurg de la Instititul Inimii din Cluj Napoca.Doctorul Adrian Sime, directorul Centrului de Hematologie din Cluj Napoca, spune că echipamentul primit prin programul Ministerului Sănătăţii a fost retras în scurt timp după ce a fost primit. "Am primit o hârtie de la Minister că echipamentul a fost retras. Cred că a fost trimis înapoi la firmă. Este un aparat care conservă trombociţi în anumiţi parametri. Aceşti trombociţi sunt folosiţi în foarte multe boli, inclusive leucemie", declară doctorul Adriana Sime. De frică, a renunţat la bani şi a băgat firma în insolvenţăMafia din jurul licitaţiilor cu fonduri europene este atât de mare încât nu mai contează nimic, nici viaţa oamenilor, atunci când vine vorba despre bani. Firma din Cluj a câştigat licitaţia oferind un preţ mai mic, chiar cu 30%, decât al unicului producător pe plan mondial, o firmă din Italia. Cu toate acestea, niciun oficial al Ministerului Sănătăţii nu a sesizat acest amănunt. DNA susţine că pentru echipamente care au costat 164.000 USD, echivalentul a 123.000 de euro, Stela Trif a facturat către Ministerul Sănătăţii suma totală de 355.334 de dolari, deci un câştig net de peste 120%.Banii nu au mai fost încasaţi de la Ministerul Sănătăţii dintr-un singur motiv. După ce echipamentele au ajuns în România, au apărut primele reclamaţii de la şefii spitalelor. Astfel a fost sesizată Direcţia de Luptă Antifraudă care a demarat primele verificări. Imediat, patroana Stela Trif s-a speriat şi a stornat facturile emise către Ministerului Sănătăţii. Cu alte cuvinte, Stela Trif a renunţat la bani doar cu gândul să scape de ancheta Uniunii Europene. Mai mult, după demararea verificărilor Redox Lab SRL a intrat în insolvenţă.

ULTIMA ORA. Cu cine STA IN CELULA Radu Mazare!

Pagina 1 din 2


Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Administratie Locala

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI