Avocata Paula Iacob a colaborat cu Securitatea, decizia fiind a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti. Apărătoarea lui Nicu Ceauşescu şi a câinilor fără stăpân a fost recrutată ca informator sub numele de cod "Gabriela", în 1952, şi "Ioana" - în 1970.
"La 5.12.1952 a fost recrutată de către Direcţia Regională Bucureşti, în calitate de informator, în scopul încadrării informative a lui N.R.E. A semnat un angajament sub numele de Gabriela", arată CNSAS în 2009, în acţiunea depusă la Curtea de Apel Bucureşti. În 1954, Securitatea a renunţat la serviciile sale deoarece "scopul recrutării a fost lămurirera unei lucrări", iar menţinerea sa în categoria informatorilor era ineficientă deoarece, potrivit agenţilor fostei securităţi, "era cunoscută ca un element ataşat regimului". Sentimentele patriotice ale avocatei Peste ani, notează Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, (CNSAS) la 20 februarie 1970, Paula Iacob a fost din nou recrutată de Securitate "pe baza sentimentelor patriotice". Note despre rude Avocata şi-a vizitat de mai multe ori o verişoară din Germania, care lucra la postul Europa Liberă. Prin intermediul acesteia a cunoscut mai multe persoane de origine română, despre care ar fi furnizat informaţii. "În noiembrie 1968, am făcut împreună cu soţul meu o călătorie de 30 de zile în RFG, în vizită la o rudă. Cu ocazia unei vizite la Manheim, am întâlnit pe A.E., un evreu plecat cu forme legale. Din discuţiile cu el am aflat că este vizitat de diverşi cetăţeni români, care-i solicită bani, printre care, în mod special gazetarul G.M, de la Lumea", ar scris Paula Iacob în una dintre notele informative date fostei Securităţi, potrivit dosarului din instanţă. Decizia instanţei nu este definitivă, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmând a hotărî definitiv calitatea de colaborator cu Securitatea a Paulei Iacob. Avocata Iacob l-a apărat în instanţă pe fostul preşedinte al Bankcoop, Alexandru Dinulescu. Când acesta revenea în ţară, în 2003, pentru a ataca sentinţa prin care instanţa supremă îl condamnase la zece ani de închisoare, Paula Iacob declara că fostul preşedinte Bankcoop este un om bolnav, care nu poate fi menţinut în arest deoarece, de curând, suferise un atac vascular cerebral. "Are hipertensiune", susţinea atunci avocata.
În vara lui 2004, după sinuciderea controversată a omului de afaceri Mihail Erbaşu, Paula Iacob a avut prezenţe succesive la OTV, unde a susţinut cu vehemenţă teza asasinatului.
Într-un interviu acordat Academiei Caţavencu în martie 2006, Paula Iacob declara că "pot spune că închid mâine ochii fără să fi făcut vreun rău voit în viaţa mea". Mai mult, chiar şi la ani distanţă, avocata continua să susţină cauza lui Nicu Ceauşescu: "El a interzis să se tragă la Sibiu. Nicu a plătit nevoia tuturor de sânge. Eu l-am apărat ca avocat şi l-am îndrăgit ca om. Asta nu înseamnă că iubesc sistemul comunist! Nu, eu nu merg la circ din cauza animalului închis".
În noiembrie 2006, la moartea fiicei cuplului Ceauşescu, Paula Iacob îşi declara regretul pentru decesul Zoiei, susţinând că "dacă i s-ar fi dat o şansă după Revoluţie ar fi fost de folos societăţii". "Din păcate, copiii Ceauşescu au plătit după 1990, la fel cum au plătit copiii de moşieri, de intelectuali, de oameni politici, în 1945. S-a greşit felul în care s-a comportat societatea noastră în primele momente de după Revoluţie, pentru că nu copiii răspund de faptele părinţilor", declara Paula Iacob.
- Avocata Ceauşeştilor, pact cu Securitatea
- Amantul principal al Elenei Ceauşescu era spion american| VIDEO
- EXCLUSIV EVZ. Ce a spus Elena Ceauşescu despre Ion Iliescu
- Generalul Locotenent (r) Nicolae Stan: "Elena mai trăia cu trei înalţi activişti. Doi sunt în viaţă"
- "Elena Ceauşescu a avut un accident de maşină prin anii 70-80"
- "Prinţişorul", fiul preferat al Elenei Ceauşescu