Titi Aur, despre greșeala pe care o fac șoferii. La ce pericole se expun folosind anvelope de iarnă pe timpul verii

Titi Aur, despre greșeala pe care o fac șoferii. La ce pericole se expun folosind anvelope de iarnă pe timpul verii Sursa foto: Arhiva EVZ

Expertul în pilotaj Titi Aur a explicat de ce nu este indicat să folosim anvelope uzate, subliniind faptul că sunt potrivite numai pentru condiții de iarnă sau pe drumuri cu zăpadă sau gheață, deoarece sunt fabricate dintr-un compus de cauciuc special conceput pentru sezonul rece.

Titi Aur spune că acest tip unic de compus de cauciuc permite anvelopei de iarnă să rămână flexibilă și să ofere tracțiune, chiar și atunci când temperatura scade sub 7 grade Celsius. Cu toate acestea, dacă șoferii le folosesc în mod necorespunzător la temperaturi ridicate de vară, anvelopele de iarnă se vor uza mai repede decât în mod normal.

„Cauciucurile la mâna a doua nu sunt o variantă sub nicio formă. Pentru că, potrivit legii, pot să merg cu cauciucul până când adâncimea canalului este de 1,6 mm. Sub această valoare, nu mai este legal. Cauciucul nou are 8 mm adâncimea. Cauciucul are cea mai bună aderenţă când este abia fabricat. Cu fiecare minut care trece, el devine mai puţin aderent. Când trece de 4-5 ani vechime, nu îl mai folosim. Pe măsură ce cauciucul se uzează de la 8 mm până la 4 mm (cel de iarnă) şi 3 mm (cel de vară), chiar dacă legea permite 1,6 mm, se presupune că suntem la o aderenţă scăzută. Cauciucul îmbătrâneşte cu timpul şi se uzează”, a declarat Titi Aur.

Titi Aur: Este o greșeală care îi poate costa viața

Pilotul Titi Aur, susține că mulți români preferă să cumpere cauciucuri second-hand, dar asta este o greșeală care îi poate costa viața. El a explicat că un cauciuc uzat nu mai are sub nicio formă aderența potrivită, iar un accident se poate produce în orice moment.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Un cauciuc de ocazie este dat jos de pe maşină fiindcă fie are 5-6 mm, iar firma care l-a dat jos îl vinde românului care crede că face o afacere, fie că acel cauciuc este mai gros în carne, dar mai bătrân. Luând un cauciuc de ocazie, fie mai are un milimetru, maxim 2 în care poate fi considerat încă sigur, sau are milimetri, dar este atât de bătrân încât nu mai prezintă siguranţă. Dacă cumpăr, deci, un cauciuc cu 30 la sută din preţul lui, zic că am făcut o afacere.

Practic, acel cauciuc, dacă este bătrân sau are uzură, mă păcălesc pe siguranţa familiei mele şi a celorlalţi participanţi la trafic. Cât timp nu se întâmplă nimic, voi fi fericit, dar dacă voi fi la spital, cu familia mea şi maşina în service şi dacă îmi va spune ceva ce spun eu acum, voi spune că am fost fraier. Pentru că mă voi bucura la o economie de câteva sute de lei, dar e posibil să fi nenorocit pe cineva”, a explicat Titi Aur.

Românul nu gândeşte din punct de vedere al siguranţei, ci al confortului financiar

Titi Aur mai trage un semnal de alarmă şi spune că este o mare greșeală să ne gândim la faptul că facem economie de bani în detrimentul siguranței noastre.

„Din păcate, românul nu gândeşte din punct de vedere al siguranţei, ci al confortului financiar. Acum, în oraş, vom vedea părinţii în faţă cu centura pusă şi copiii liberi în spate. Pentru că părinţii poartă centura pentru a nu primi amendă, nu pentru siguranţă. Dacă ar fi legat de siguranţă, nu cred că există părinţi care ar spune că nu contează cum stă copilul în spate”, a mai declarat Titi Aur, potrivit dcnews.ro.