Anunțul oficial va fi făcut azi. România rămâne în Evul Mediu

Anunțul oficial va fi făcut azi. România rămâne în Evul Mediu

Guvernul se reuneşte marţi în şedinţă, iar printre proiectele aflate pe ordinea de zi se numără ordonanţa de urgenţă prin care se vor anula parteneriatele public-private pentru autostrada Comarnic - Braşov şi pentru tronsonul Târgu Mureş - Iaşi al autostrăzii Unirii.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat luni că Guvernul va anula în şedinţa de marţi parteneriatele public-private pentru autostrada Comarnic - Braşov şi pentru tronsonul Târgu Mureş - Iaşi al autostrăzii Unirii.

"Am avut discuţii (cu parlamentarii PNL - n.r.) şi pe subiectul Comarnic - Braşov. Mâine, Guvernul va lua în discuţie şi va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care acel parteneriat public-privat propus de Vâlcov şi Dăncilă devine istorie. După momentul anulării parteneriatului public-privat, obiectivul Comarnic - Braşov va fi predat către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor. Noi vom veni în faţa Guvernului şi vom spune care sunt soluţiile pentru construirea autostrăzii Comarnic - Braşov. Autostrada Comarnic - Braşov reprezintă un obiectiv major, se va realiza. Până începe construcţia autostrăzii Comarnic - Braşov avem obligaţia să găsim rute alternative", a spus ministrul Transporturilor.

Bode a adăugat că tot marţi va fi anulat şi parteneriatul public-privat pentru tronsonul Târgu Mureş - Iaşi al autostrăzii Unirii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Surse guvernamentale au precizat pentru Agerpres că Guvernul urmează să discute în şedinţa de marţi şi amendamentele depuse la proiectul de lege privind alegerea primarilor din două tururi de scrutin pentru care Executivul intenţionează să-şi angajeze răspunderea în Parlament.