Evenimentul Zilei > Social > Anunțul MAE. Ce documente trebuie să prezinte turiștii români la intrarea în Bulgaria
Anunțul MAE. Ce documente trebuie să prezinte turiștii români la intrarea în Bulgaria

Anunțul MAE. Ce documente trebuie să prezinte turiștii români la intrarea în Bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat vineri că autoritățile bulgare au revizuit condițiile de intrare în țară, în contextul pandemiei de Covid-19. Astfel, românii nu vor ma fi obligați să prezinte alte documente, cu excepţia documentelor de călătorie - carte de identitate sau paşaport.

Noile măsuri se aplică până la data de 31 iulie. Potrivit informaţiilor publicate de autorităţile bulgare, pe teritoriul Republicii Bulgaria se aplică sistemul de clasificare a statelor de provenienţă pe mai multe zone (verde, portocalie, roşie), în funcţie de gradul de răspândire a COVID-19 în aceste state.

Zona în care a fost inclusă și România

De asemenea, a fost instituită o categorie/zonă specială, în care a fost inclusă şi România, precizează sursa citată.

Mai multe informaţii cu privire la clasificarea statelor pe zonele menţionate anterior (verde, portocalie, roşie), respectiv condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care sosesc în Republica Bulgaria din acele state, precum şi eventuale excepţii de la aceste măsuri pot fi consultate pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe: www.mae.ro/node/51904. Totodată, lista statelor clasificate în funcţie de zonă poate fi consultată şi pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii din Republica Bulgaria.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: 0035929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: 00359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51904 şi sofia.mae.ro, informarea temeinică anterior deplasării în străinătate şi respectarea cu stricteţe a măsurilor aplicabile în contextul pandemiei de COVID-19.

Oferte tentante pe litoralul bulgaresc

Foarte mulți români își petrec concediul pe litoralul bulgăresc. Vecinii de la sud de Dunăre se întrec în oferte. Mai mult serviciile  All Inclusive au ajuns să fie preferate de turiștii din țaraa noastră. Datorită numeroaselor oferte, cele mai solicitate staţiuni au rămas Nisipurile de Aur, Albena şi Sunny Beach. Hotelurile au în continuare oferte speciale cu reduceri substanţiale.