Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România ”Alexandru Ioan Cuza” a declarat printr-un comunicat oficial ca solicita informarea opiniei publice, cu privire la rezultatul cercetărilor privind evenimentele din 10 august 2018. Pe lângă acestea, Federația a declarat că din a constatat din mass media modul în care s-au desfășurat mitingul din 10 august 2018
"
Având în vedere evenimentele pretrecute în ultima perioadă de timp in spațiul social românesc Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România, ”Alexandru Ioan Cuza” aduce la cunoștiința opiniei publice următoarele: Am constatat – din mass-media – modul în care s-au desfășurat lucrurile la data de 10 august 2018, în Piața Victoriei din București.
Am constatat – din mass-media – modul în care conducerea Ministerului Afacerilor Interne a informat, cu celeritate, pentru aflarea adevărului, instituțiile statului român abilitate prin lege să cerceteze acea stare de fapt.
Am constatat – din mass-media – modul în care s-au manifestat unele persoane, aflate în perimetrul Parchetului General la data de 21 septembrie 2018, față de conducerea Jandarmeriei Române, adresând acesteia insulte, cuvinte obscene și jignitoare, prin acest comportament ireverențios fiind lezate valorile constituționale ale României, care protejează ordinea și liniștea publică și instituțiile statului român.
Având în vedere aceste considerente, Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România, ”Alexandru Ioan Cuza”
Afirmă: Jandarmeria Română – instituție specializată a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Afacerilor Interne, care exercită, în condițiile legii, atribuțiile ce îi revin cu privire la apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a proprietății publice și private, la prevenirea și descoperirea infracțiunilor și a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum și la protecția instituțiilor fundamentale ale statului și combaterea actelor de terorism – trebuie să fie respectată, conform legilor în vigoare. N.B.: Prin aceasta respingem orice altă interpretare, denaturare, colportare a sensului celor afirmate mai sus, precum și orice altă situație de natură a se înțelege că ar putea fi afectatată, în vreun fel, cercetarea obiectivă de către Parchetul General. 2. Solicită: a. Informarea opiniei publice, cu privire la rezultatul cercetărilor privind evenimentele din 10 august 2018, în conformitate cu legile în vigoare. b. Sesizarea din oficiu a procurorilor față de evenimentele petrecute la data de 21 septembrie 2018 în perimetrul Parchetului General, luarea măsurilor legale în cauză și informarea opiniei publice, în conformitate cu legislația în vigoare."