Anunțul alarmant al Simonei Halep: „Mă rup în bucăți!”

Anunțul alarmant al Simonei Halep: „Mă rup în bucăți!”

Simona Halep, locul 5 WTA, a tras concluziile anului 2019, imediat după participarea la Turneul Campioanelor.

La ultima conferință de presă de la Shenzhen, constănțeanca a vorbit despre Turneul Campioanelor 2019 și a mărturisit și ce gânduri are pentru sezonul viitor.

Simt că nu m-am antrenat mult înainte de acest turneu. Mă rup în bucăți. Peste tot e câte ceva.

Dar e normal, am fost accidentată în Asia. Apoi nu am putut să joc deloc. Cât am fost acasă, nu m-am putut mișca de fapt. De aceea mă bucur că am putut să joc aceste trei meciuri tari la cel mai înalt nivel. Sunt mândră de felul în care am răspuns la munca din această săptămâna și din cea trecută.

Ne puteți urmări și pe Google News

Turneul ăsta nu e pentru mine. E prea greu terenul, e prea greu totul. Nu e pentru mine. Dar poate că voi avea o nouă șansă și voi lupta pentru ea.

Cea mai importantă lecție? Că trebuie să fiu mai consistentă în timpul antrenamentelor și să mă pregătesc mai serios. Anul acesta am avut cam multe suișuri și coborâșuri. Toate astea poate și din cauza faptului că sunt de șase ani în top și nu am avut o pauză mai mare de trei săptămâni niciodată.

Pot spune că resimt asta atât din punct de vedere fizic, cât și mental. Am făcut o treabă grozavă, chiar dacă nu e cel mai bun an. Am câștigat la Wimbledon, iar asta îl face un an grozav. Nu sunt dezamăgită de mine și de sezonul meu. Pun anul acesta alături de 2018. Aștept cu nerăbdare sezonul următor.

Am nevoie de o vacanță. Am nevoie de o vacanță pentru a uita de tot, apoi voi fi gata pentru pregătire”, a transmis Simona Halep.