Anunț ȘOC. Vladimir PUTIN se gândește să DEMISIONEZE

Un apropiat al liderului de la Kremlin a făcut un anunț șoc. Aleksei Kudrin susține că Vladimir Putin ar putea lua în calcul o demisie pentru a convoca alegeri prezidențiale anticipate în scopul obținerii unui mandate mai solid, pentru a putea implementa reforme politice și economice fundamentale.

"Vladimir Putin este un om pragmatic care are un simţ acut al situaţiei politice şi este posibil să decidă amânarea reformelor; însă, ar putea convoca alegeri anticipate, pentru a obţine un mandat solid pentru reforme economice, Dacă nu poţi aplica reforme structurale înainte de alegeri, ceea ce este greu de făcut, atunci trebuie să o faci după alegeri sau să organizezi alegeri anticipate", a adăugat Kudrin, informează Mediafax, citând The New York Times. 

Vadimir Putin se află la conducerea Rusiei din 2000, acesta fiind al treilea mandat. Totuși, Kudrin a precizat că nu a avut nicio discuție cu Putin pe această temă. Economia Rusiei, afectată de sancţiuni economice occidentale din cauza crizei ucrainene şi dependentă de vânzarea petrolului şi gazelor, a intrat în recesiune, scăzând cu 2,2% în primul trimestru. Experţii ruşi au propus reforme structurale pentru a evita stagnarea economică.