ANUNȚ OFICIAL al PNL. Când va fi remaniat Toader de la ministerul Justiței

Fostul lider al PNL, Alina Gorghiu, a spus că este "doar o chestiune de timp" până când PSD îl va remania pe Tudorel Toader de la ministerul Justiției, după ce acesta nu a propus revocarea din funcție a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi și a procurorului general, Augustin Lazăr.

Ea a adăugat că liderii coaliției de guvernare, Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu, îl vor monitoriza pe Toader 24 de ore din 24, informează Mediafax.

"Concluzia mea este că e doar o problemă de timp până când ministrul Toader va fi schimbat de la Ministerul Justiţiei. Va urma o perioadă de monitorizare intensă din partea domnului Dragnea, din partea domnului Tăriceanu, 24 de ore din 24 la adresa ministrului Justiţiei, care va avea o soartă destul de grea în perioada următoare. Deja văd o presiune din ce în ce mai crescută asupra domniei sale din partea comunicatorilor PSD. Însă sunt de acord cu domnia sa (n.r. ministrul Justiţiei) cu un lucru: că nu revoci şefii de parchete doar ca să dai satisfacţie unor lideri de partid sau unor analişti politici. În schimb, sunt convinsă, repet, că e doar o chestiune de timp până când PSD va propunere schimbarea acestui ministru din funcţie", a declarat Alina Gorghiu, ]ntr-o conferință de presă care a avut loc vineri la Timișoara.

Liviu Dragnea a spus că, în opinia sa, nu se impune schimbarea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, ca urmare a prezentării Raportului privind activitatea şefilor parchetelor. El a adăugat că aceasta este o decizie a premierului Sorin Grindeanu.

Liderul social-democraților a precizat că este nemulţumit şi dezamăgit de Raportul prezentat de Toader, care conţine o argumentaţie în favoarea revocării şefilor parchetelor şi o concluzie privind menţinerea acestora în funcţie.

Întrebat dacă se impune schimbarea lui Toader din funcție, ca urmare a acestei nemulţumiri faţă de persoana sa, Dragnea a replicat: "Nu, din punctul meu de vedere, nu. Este o decizie a primului-ministru".