Actorul Florin Călinescu a decis să se implice în viața politică din România și a fost ales în acest weekend în funcția de președinte al Partidului Verde din România
Vremurile delicate prin care România trece de câțiva ani au adus în ultima vreme o sumedenie de voci noi în politica din România. Dacă USR și PLUS sunt două partide care și-au construit popularitatea pe ideea de „oameni noi” și au avut succes, există alte formațiuni care încearcă să își reîmprospăteze imaginea cu personalități fără istoric în politică.
Una dintre acestea este și Partidul Verde, care în acest weekend și-a ales o nouă conducere. În fruntea formațiunii care are un parteneriat cu Verzii europeni a fost ales actorul Florin Călinescu, anunțul fiind făcut de secretarul general al partidului, Dan Acibotăriță.
„Prin alegerea ca președinte a actorului Florin Călinescu, verzii își întăresc poziția pe plan politic românesc și pornesc la drum încrezători pentru următoarele alegeri. Pe scena politicii românești se simte lipsa unui partid verde, se dorește apariția culorii verzi în cantități mari pe harta țării, iar 2019 poate să reprezinte un start puternic. Românii s-au săturat de galben, roșu, albastru, de personalități care au stat cocoțate pe diferite funcții, schimbându-și culorile din 4 în 4 ani, pozând ca salvatorii națiunii, dar în realitate sunt niște slugi umile banului, a interesului și lipsite de patriotism”, a declarat Acibotăriță.
Florin Călinescu nu este la prima tentativă de a intra în politică. Înaintea alegerilor europarlamentare, s-a zvonit că această a fost în discuții atât cu PMP, cât și cu PSD pentru un loc pe lista candidaților, dar informațiilor au fost negate de actor.