Ministrul Apărării, Mihai Fifor, susţine că autorităţile vor susţine Casa Regală a României în ceea ce priveşte funeraliile pentru Regele Mihai I.
Într-o intervenţie la România TV, ministrul a transmis condoleanţe şi a amintit faptul că între membrii Casei Regale şi MApN şi MAI există un protocol special în acest caz.
„Condoleanţe Familei Regale. E o zi extrem de tristă pentru România. Un om cât o istorie, un om care s-a identificat cu ţara sa şi cu istoria acestei ţări, un om care depăşeşte ideea suveranului. Este un simbol pe care îl vom preţui totdeauna cu toată dragostea. Există un protocol între Casa Regală şi MapN privind funeraliile Majestăţii Sale. Încă nu am fost contactaţi de membrii Casei Regale. Sunt mai multe momente ale funeraliilor, dar permiteţi-ne să purtăm această discuţie după ce vom discuta cu reprezentanţii Casei Regale. Să nu uităm, Majstatea Sa, Regele Mihai, a fost ultimul mareşal al Armatei Române în viaţă. Dincolo de acest aspect, sunt funeralii ale unui fost şef de stat şi MapN este parte din acest protocol, alături de colegii de la MAI”, a spus ministrul Mihai Fifor.
Regele Mihai I al României a murit în cursul zilei de marți, la vârsta de 96 de ani, în Elveţia, a anunțat Casa Regală, într-un comunicat.
„Majestatea Sa, Regele Mihai I, a încetat din viaţă astăzi, 5 decembrie 2017, la ora 13 (ora României), la reşedinţa privată din Elveţia. La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteţa Sa Regală Principesa Maria.Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Categrala Patriarhală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.”, se arată în comunicatul oficial.