Prim-ministrul Sorin Grindeanu a declarat, în această seară, la Palatul Victoria, că nu demisionează și că o va face numai când președintele Klaus Iohannis va propune un alt premier de la PSD.
Premierul a început spunând că „în primul rând, să le mulțumesc tuturor românilor pentru susținere, sunt impresionat. În primul rând, le mulțumesc primarilor și membrilor PSD care m-au sunat și mi-au trimis mesaje, dar și românilor care nu au nicio legătură cu politica. Sunt în acest partid de 21 de ani și colegii care mă cunosc foarte bine din Timiș știu că de foarte multe ori le spuneam un lucru: PSD nu este PCF-ul nimănui. Forța partidului a stat și stă, drept dovadă alegerile din 11 decembrie, în sutele de mii de membri care au muncit și au dus spre victorie și vreau să le mulțumesc lor. Am văzut mai devreme câteva nuanțe din CeX care nu au fost așa. În primul rând, vreau să le transmit colegilor de acolo că îmi pare rău că au trecut prin această experiență. Țin neapărat să îmi cer scuze că au ajuns să trăiască o asemenea experiență. (...) De ce în toată această perioadă, inclusiv în această seară, mi s-a propus șefia mai multor instituții ale statului doar ca să îmi dau demisia sau doar să fac parte din viitorul Guvern. De asemenea, l-am văzut pe domul Dragnea că nu ar fi vrut să plec, dar a încercat să mă convingă să accept alte funcții. Nu îmi dau demisia și vă spun și de ce. Am obligația să mă comport responsabil față de România și față de partidul din care fac parte. Îmi voi da demisia atunci când președintele Iohannis, după consultări cu partidele, va numi un premier de la PSD”.
Articol în curs de actualizare.