FNGCIMM informează că îi „încurajează pe finanţatorii parteneri să acorde facilităţi de amânare la plată a ratelor pe o perioadă de 1-3 luni, pentru a veni în sprijinul beneficiarilor vulnerabili în această perioadă. Măsura este menită să preîntâmpine înregistrarea de restanţe la plata ratelor scadente din creditele garantate în cadrul Programului Prima Casă şi să conducă la evitarea executării garanţiilor”.

Băncile trebuie „să dea dovadă de flexibilitate în relaţia cu beneficiarii Programului Prima Casă, oferindu-le soluţii de rescadenţare a ratelor din credit, amânare la plată sau suspendarea plăţii ratelor, cu oferirea de perioade de graţie de până la trei luni. În contrapartidă, FNGCIMM va da dovadă de aceeaşi flexibilitate în privinţa extinderii perioadei de valabilitate a garanţiilor acordate în cadrul Programului Prima Casă şi a creditelor acordate IMM”.

Din comunicatul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM rezultă că „sunt în lucru măsuri extinse de restructurare a creditelor de tip Prima Casă şi sunt analizate posibile intervenţii legislative efectuate asupra HG 717/2009 şi legislaţiei terţiare incidente programului. De asemenea, se fac eforturi la nivel instituţional pentru identificarea şi implementarea măsurilor menite să preîntâmpine executarea garanţiilor acordate în cadrul Programului Prima Casă”.

Conform calculelor făcute de experții FNGCIMM, dacă perioada de valabilitate a garanţiilor este inferioară limitei maxime de 360 de luni, „amânarea la plată a ratelor se poate implementa fără modificări legislative şi fără a fi necesară încheierea unui act adiţional la contractul de garantare. În ceea ce priveşte prelungirea valabilităţii garanţiilor acordate în favoarea IMM peste scadenţa finală a creditului garantat, aceasta se va modifica de la 30 zile la 90 zile, fără percepere de comision de garantare”.

Intervalul de referinţă cuprinde o perioadă de 60 de zile calendaristice începând cu data de 17 martie 2020, până la data de 16 mai 2020, perioada de prelungire tehnică fiind acordată tuturor finanţatorilor cu care sunt semnate convenţii de finanţare – garantare.

În plus, termenul de transmitere a documentelor necesare completării dosarelor cererilor de plată se va prelungi de la 60 de zile calendaristice la 120 de zile calendaristice, pentru toate cererile de plată înregistrate până la data de referinţă şi/sau intrate in intervalul de referinţă.